Pătrașcu, aur la naționale!

511

Sportul cu mănuși continuă să aducă medalii în Gorj chiar dacă boxul nu se mai bucură de aceleași condiții ca în urmă cu mai mulți ani.
La Câmpulung Muscel a avut loc finala pe țară a Campionatului Național la box feminin, competiție la care Roxana Pătrașcu a obținut titlul de campioană națională. Sportiva legitimată la CS Pandurii Târgu Jiu și antrenată de Ninel Geică a obținut centura la categoria 69 kg după ce în semifinale a învins-o pe Izabela Dandeș, de la CSM Cluj, iar în finală a trecut de Irina Stoica, de la CSM Sibiu. „Este o realizare pentru sportul din Gorj, pentru boxul nostru. Iată-ne din nou campioni la seniori cu un sportiv de-al nostru, e un semn bun pentru boxul gorjean că rezultatele continuă să vină. O felicit pe Roxana, noi antrenorii îi știm valoarea, știm că merită să fie mai mult apreciată și am convingerea că pentru acest titlu câștigat va fi apreciată”, a declarat maestrul Ninel Geică, antrenorul Roxanei Păstrașcu.
Boxul gorjean așteaptă acum noi medalii de la o altă competiție aflată în desfășurare la Onești, unde boxerii se luptă pentru Cupa României. La Onești, șapte boxeri gorjeni vor lupta pentru medalii: „Sunt cu Nicu Marius, eu am doi sportivi, el are cinci, sperăm să ne întoarcem cu lauri și de aici”, a comentat Ninel Geică.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.