Principalul aliat pe care PSD îl are în parlament pentru a acorda susținerea politică de care are nevoie guvernul actual, a fost depășit de noua formațiune politică înființată de Victor Ponta. ALDE a fost depășit în privința numărului de parlamentari de Pro România, după ce, în ultimele zile, tot mai mulți aleși ai poporului au decis să plece din PSD și să îl urmeze pe deputatul de Gorj în noul proiect politic. Adrian Pau, deputat de Timiș, a anunțat, sâmbătă, că pleacă din partid, organizația din care face parte fiind cea care l-a dat în fruntea Guvernului pe Sorin Grindeanu, cel care a devenit primul premier post-revoluționar demis de propriul partid prin moțiune de cenzură. Pau a plecat din PSD după ce inclusiv fostul premier Mihai Tudose a făcut săptămâna trecută un astfel de pas, lista celor 20 de parlamentari ai Pro România fiind următoarea: Victor Ponta, Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu, Nicu Bănicioiu, Mircea Banias, Eugen Durbacă, Alin Văcaru, Gabriela Podașcă, Mircea Dobre, Daniel Nechifor, Emilia Meiroșu, Mihaela Huncă, Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Octavian Petric, Mihai Tudose, Georgian Pop, Oana Vlăducă, Adrian Pau și Corina Bogaciu. Pentru săptămâna aceasta Ponta a anunțat că partidul său deja poate face o opoziție puternică la bugetul pe care actuala putere l-a propus pentru aprobare în Parlament. “Săptămâna viitoare cred că vom fi mai mulți decât Grupul UDMR. Chiar dacă Președintele Camerei Deputaților refuză în mod ilegal și abuziv să ne recunoască drepturile prevăzute de Regulament putem să facem amendamente și să avem un cuvânt din ce în ce mai greu la voturile pe legi! Grupul PRO România va depune amendamente la Legea Bugetului propusă de Dragnea și Vâlcov încercând să corecteze o parte din nedreptățile, prostiile și minciunile scrise de aceștia. Poate nu vom câștiga de la început – însă bătălia pentru România începe acum”, a menționat Ponta.
Gelu Ionescu