Pandurii caută să acopere problemele din ofensivă cu vârf argentinian – La atac cu Giusti?

727

Bud încă nu reușește să confirme, iar Pandurii are nevoie urgentă de un atacant. Soluția găsită de președintele Pîrvulescu este, dacă și antrenorul își va da OK-ul, un atacant din țara tangoului, dar care vine din Peru.

Maximiliano Giusti are 23 de ani, 1,80 metri și 80 de kg și un pedigree frumos, având la bază școala celor de la Velez Sarsfield, echipă cu care și-a trecut în cont câștigarea trofeelor în Apertura și Clausura în sezonul 2010-2011, când a jucat în cinci partide, adunând 153 de minute pe teren. Continuarea carierei a avut-o însă la nivelul unor echipe de rang inferior. După un împrumut în Chile, la Audax Italiano, au urmat în CV-ul lui Giusti Almagro și Guarani Antonio Franco, echipe modeste din ligile inferioare argentiniene, iar în ultimul sezon, atacantul ajuns la Pandurii a evoluat în Peru, la Universidad San Martin. Într-un campionat departe de celelalte „surate” sud-americane, Giusti a jucat 32 de partide în tricoul celor de la Universidad, echipă pentru care a marcat de 8 ori.

Trebuie să-l convingă pe Pustai
Primele declarații făcute de președintele Eugen Pîrvulescu legate de jucătorul sud american lasă să se înțeleagă faptul că acesta este deocamdată în probe la Târgu Jiu. „Așteptăm să-l vedem. Avem referințe bune, dacă nu erau nu-l aduceam. Vine prin intermediul lui Lucian Marinescu, la recomandarea unui agent din Argentina cu care el lucrează în zona Chile-Argentina. Vine de la o echipă de primă ligă, dar dacă venea de la echipe cu nume mari, nu știu dacă puteam noi să-l aducem. Se încadrează în cerințele noastre, să vedem dacă și în cele ale antrenorului. Deocamdată nu am văzut decât imagini video cu jucătorul, dar Lucian (n.red.: Marinescu) are mare încredere în impresarul lui din Argentina. Rămâne să vedem”, a declarat oficialul Pandurilor. Acesta a menționat că acum vine liber de contract, Pandurii urmând a plăti o sumă de bani doar în cazul în care va dori să-l oprească și din vară: „Vine liber, cu opțiune de prelungire după patru luni. Atunci, la prelungire ar costa ceva, dar nu e vorba de o sumă mare”, a mai spus Pîrvulescu.

Ar putea fi pe teren la meciul cu Ceahlăul
Cum Bud nu a avut parte de un meci în care să-l convingă pe Pustai la Galați, dacă antrenorul Pandurilor va decide să-l oprească la Târgu Jiu pe argentinian, acesta ar putea avea toate actele în regulă la ora meciului de duminică, promite Pîrvulescu: „Regulamentul ne permite chiar să-l legitimăm până la ora meciului cu Ceahlăul. El vine din postura de jucător liber și putem să-l legitimăm în momentul în care semnăm actele. Din punct de vedere administrativ el poate să fie OK, să fie la dispoziția antrenorului”, a declarat președintele Pandurilor. Acesta crede că dacă Giusti va fi legitimat, jucătorul din țara tangoului ar putea închide lista pentru acest sezon, însă merge și pe principiul „niciodată să nu spui niciodată”, așa că lasă portițe deschise și altor achiziții.

Cu gândul la penaltiul neacordat
parvulescu_vorbesteAnalizând partida de la Galați, Pîrvulescu spune că echipa gorjeană este principala vinovată pentru acest eșec, dar are un „dinte” și contra arbitrului care a refuzat un penalti clar Pandurilor: „Am intrat pe teren crezând că jocul este dinainte câştigat, nu am avut atitudinea aceea de care am fi avut nevoie. Nu avem scuze, nu are rost acum să căutăm vinovaţi, trebuie să strângem rândurile şi să ne concentrăm pe etapele care urmează. Arbitrajul, ştiţi foarte bine că nu l-am comentat niciodată şi nu e momentul să o facem acum. A fost un moment cheie în minutul 30 când Sîrghi a avut o intrare imprudentă la Distefano, un fault evident în careu pe care centralul Radu Petrescu putea să-l acorde. Poate alta era istoria, însă asta a fost. Am pierdut, iar de acum încolo trebuie să fim noi mai atenţi şi să ne facem punctele”.

A picat Elton
Introdus pe parcursul reprizei secunde a partidei de la Galați, Elton va lipsi vreme bună de acum înainte după ce a suferit o ruptură musculară. „Din păcate, va trebui să iau o pauză forțată la antrenamente, de circa trei săptămâni. Din câte am înțeles, e vorba de o ruptură la nivel de mușchi de 4 cm, așa că e ceva serios… Am simțit o arsură la picior după un sprint, iar pe măsură ce timpul trecea am resimțit și dureri atunci când forțam. E curat ghinion să mă accidentez tocmai acum, mai ales că trecusem fără probleme de perioada de pregătire, care a fost foarte grea. E prima mea accidentare de când joc la Pandurii și vine într-un moment când puteam să joc și eu mai mult”, a declarat Elton.

Conjunctura îi ține pe locul 4
După eșacul de la Galați, Pandurii putea să se despartă de poziția pe care dorește să încheie campionatul, locul 4. Din fericire, sincopa Pandurilor nu a fost una singulară între echipele care țintesc acest loc, ce ar putea duce în Europa League, Dinamo a pierdut acasă, iar CFR Cluj și FC Vaslui au remizat în meciul direct, așa că Pandurii păstrează poziția și o parte din avantajul avut: „Şansa noastră au fost rezultatele indirecte. Toate ne-au ajutat. Contracandidatele noastre s-au împiedicat şi asta e bine. Am rămas pe locul 4. Eşecul lui Dinamo de acasă ne anulează rezultatul nostru de la Galaţi, e bine şi că CFR-ul a făcut egal cu Vaslui. Lupta rămâne deschisă în continuare, este la fel de interesantă şi cu siguranţă se va juca până la final. Eu îmi doresc ca după etapa viitoare avansul faţă de ocupanta locului 5 să crească la 5 puncte”, a mai declarat Eugen Pîrvulescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.