Noi promisiuni pentru o toaletă școlară modernă la Scoarța

636

Elevii și părinții care au venit, ieri, la școala din centrul comunei Scoarța pentru prima zi de școală au aflat cu această ocazie că autoritățile locale încă nu au făcut rost de fondurile necesare construirii unei toalete moderne. Primarul Ion Stamatoiu le-a promis părinților că toaleta se va face însă, cu siguranță, în următorul an, edilul profitând de faptul că la ceremonia de deschidere a cursurilor a fost prezent și prefectul Ciprian Florescu. De vreo 600.000 de lei noi ar fi nevoie pentru ca școala să fie modernizată și extinsă, în proiectul respectiv fiind inclusă și construirea unei toalete noi. Cea actuală are o jumătate de secol și inclusiv primarul recunoaște că îi este rușine de cum arată aceasta. Pentru noul an școlar bătrânul WC din fundul curții a fost vopsit și zugrăvit, dar tot nu rămâne un loc frecventabil, după cum spun și părinții celor mici. „Acasă noi avem de ani de zile toate condițiile traiului din ziua de azi. Practic, copiii au crescut cu baia în casă, nu mai știu ce e aia toaletă în fundul curții decât de aici de la școală. Avem însă speranța că domnul primar va reuși să rezolve și această problemă, așa cum a rezolvat și altele”, a spus bunica unei fetițe. Un alt părinte i-a acordat credit în continuare lui Stamatoiu, având convingerea că primarul va construi în cele din urmă noua toaletă. „E ca în familie, dacă nu mai sunt bani nici nu ai cu ce să faci. Dar dacă și dânsului i s-a promis acum că vor fi alocate fondurile cred că o va face în cele din urmă. Avem încredere totală în dumnealui pentru că până acum, de când e la primărie, nu ne-a dezamăgit. Trebuie rezolvată și problema aceasta pentru că e nevoie stringentă pentru copii, dar să sperăm că se vor găsi banii necesari pentru o astfel de investiție”, spune un alt localnic. Primarul Ion Stamatoiu declară că a primit asigurări ferme de la toți șefii județului cu privire la alocarea fondurilor necesare la următoarea rectificare bugetară pentru ca problema toaletei să fie rezolvată odată pentru totdeauna. Edilul așteaptă vești în acest sens de la Consiliul Județean și speră ca anul viitor pe vremea aceasta să nu mai fie nevoit să dea explicații pentru toaleta pe care o au la dispoziție elevii. „Sper ca anul viitor să putem vorbi despre o toaletă modernă, despre o școală modernă, pentru că proiectul pentru finanțare este depus de mai mult timp. Nu s-au alocat banii necesari însă și din cauza asta discutăm și la acest moment despre o toaletă care, trebuie să recunoaștem, ne-a cam afectat imaginea localității. Degeaba am rezolvat alte probleme în comună pentru că dumneavoastră, presa, mereu mă veți întreba despre această toaletă și, pe bună dreptate, și mie ca primar îmi este rușine cu modul în care arată aceasta. Când vin dascăli din alte zone ale județului și se întâlnesc aici cu ai noștri îmi e groază când mă gândesc că vor trebui să meargă la toaleta asta. Despre copii nu mai spun, dar, încă o dată o spun, sper ca anul viitor să avem problema rezolvată. Dacă nu, voi merge prin sat să strâng bani de la cetățeni și tot voi rezolva problema”, spune edilul.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.