Societatea Naţională a Lignitului Oltenia consideră că fostul director financiar contabil Dorina Jianu a ocupat funcţia respectivă în mod ilegal. Actuala conducere a SNLO s-a adresat instanţelor de judecată pentru a fi constatată nulitatea angajării acesteia, cele două părţi fiind în conflict de mai mult timp.
Directorul general Daniel Burlan spune că Jianu ar fi trebuit să aibă 11 ani vechime în specialitatea economică, pe studii superioare, condiţie pe care fostul director financiar-contabil nu ar fi îndeplinit-o. În plus, angajarea Dorinei Jianu a fost „vehement contestată” chiar de către membri ai Consiliului de Administraţie al SNLO, dintre aceştia doar unul singur, liberalul Dragoş Păsărin semnând procesul verbal de la sfârşitul şedinţei.
Dorina Jianu a ocupat funcţia de director financiar-contabil o lună de zile, de pe 15 decembrie 2008 până pe 15 ianuarie, când a fost destituită de noua conducere a SNLO. Ea a contestat atunci în instanţă decizia prin care a fost îndepărtată de pe funcţia de conducere, actualii şefi ai SNLO susţinând că, de fapt, Jianu nici nu îndeplinea condiţiile pentru a fi angajată. Fostul director financiar contabil este un apropiat al liderului PNL Gorj, Dan Ilie Morega, fost membru în structurile de conducere ale SNLO şi complexurilor energetice Turceni şi Rovinari în perioada Guvernului Tăriceanu II. Jianu lucrează şi în prezent pentru Morega şi are convingerea că va câştiga bătălia juridică dusă cu actualii şefi ai SNLO.
Gelu IONESCU