Nimeni nu-l sapă pe Andrieș, spun jucătorii Energiei

478

Evoluțiile slabe ale echipei de handbal a Energiei au fost analizate pe toate părțile, iar unele păreri au acreditat faptul că jucătorii ar încerca să schimbe antrenorul, lucru infirmat însă de trei dintre cei mai reprezentativi jucători.
Căpitanul Energiei, pivotul Paul Giotoiu, a respins din start această variantă pe care o consideră că este vorba de simple speculații: “Nu ne permitem să lucrăm pe nimeni la câţi suntem. Ne-am lucra pe noi. Sunt speculaţii. Avem front comun, vrem să prindem play-off-ul. E vorba de locul din clasament, salarii şi viitorul echipei, nu-şi permite nimeni să facă cineva ceva. Sunt speculaţii și trebuie tratate ca atare”, a declarat Giotoiu, unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei gorjene. Portarul George Șelaru spune că o astfel de practică le-ar pune lor activitatea sportivă în pericol: “Nu se pune problema să-l sape pe Andrieş. Cum să facă cineva asta când majoritatea îşi termină contractul în vară. Dacă nu joc îmi fac rău mie nu altcuiva, aşa gândim toţi. Nu sunt jucători care nu pleacă niciodată şi să spună că îl lucrează pe antrenor şi ei rămân. Este exclus”. Nici Florin Acatrinei nu vede în Andrieș principalul vinovat: “Ce vină are antrenorul? El face antrenamente, dar dacă noi când intrăm în teren nu punem în practică cum trebuie ceea ce facem la antrenamente și mai facem și greșeli de nivelul juniorilor, ce vină mai are antrenorul?”, a declarat interul echipei gorjene.
Declarațiile de susținere a antrenorului făcute de cei trei jucători ai Energiei trebuie însă susținute prin fapte pe terenul de joc, iar cel mai apropiat examen va fi meciul de pe teren propriu de sâmbătă, când la Târgu-Jiu va sosi CSM București.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.