Negrescu a făcut promovări fără posturi în organigramă: Şefa de Resurse Umane de la “Elvira Godeanu” şi-a angajat al doilea copil în teatru

557

Marian Negrescu s-a grăbit să-şi recompenseze din bani publici subordonaţii fideli, încălcând grav legea, care impune faptul ca promovările pe post, prin concurs, să fie organizate ulterior aprobării posturilor în organigrama teatrului. Mai exact, ieri, prin aprobarea Consiliului Local Târgu-Jiu, Negrescu le-a majorat salariile secretarei personale şi administratorului, totodată cumnată a contabilei teatrului, fără ca posturile în cauză să existe în organigramă. Posturile celor două s-au aprobat astfel ieri, în timp ce concursul s-a organizat cu o lună înainte. Totodată, Negrescu a mai creat un post de inspector de contabilitate, angajând-o în această funcţie tocmai pe fiica şefei de Resurse Umane a teatrului, aceasta mai având angajat în teatru şi pe fiul ei. De altfel, Maria Bălan, referenta de personal în cauză, nu şi-ar opri aici angajările personale, ea urmând să-şi mai angajeze în teatru dintre rude, vizat fiind chiar postul de magaziner.

Directorul penal al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu şi-a recompensat, ieri, angajata fidelă, mai exact pe Maria Bălan, referenta de Resurse Umane care i-a semnat în mod ilegal numeroasele contracte pe drepturi de autor, reclamate de ANI, ale şefului ei Marian Negrescu. Mai exact, Negrescu a creat postul de inspector de contabilitate şi i-a pus pe tavă funcţia fiicei lui Bălan, venită la unitatea de stat din sistemul privat. Respectiva a dat un simulacru de concurs, Negrescu neluând în calcul că subalterna sa Bălan îşi aduce toată familia în teatru, aceasta mai având angajat aici, pe celălalt fiu, la corpul tehnic al instituţiei.

teatrul elvira godeanu nouAngajări plus promovări
După ce a aranjat familia Bălan, Negrescu şi-a îndreptat atenţia şi spre alte două subalterne la fel de apropiate ca respectiva. Mai exact de secretara teatrului, pe care a promovat-o din dactilografă în inspector de specialitate de gradul II cu studii superioare. Promovată a fost de ieri şi administratora teatrului, rubedenie a contabilei instituţiei, care şi aceasta a fost avansată la studii superioare în cadrul Serviciului Administrativ al teatrului.
Consiliul Local a mai aprobat o “promovare”, pentru postul de magaziner care nu are încă ocupant, acesta fiind vizat de ruda lui Bălan, mai exact s-a făcut o diminuare a cerinţelor pe funcţie, de la gradul I la debutant.
Sunetistul teatrului, nou venit în instituţie, s-a ales şi el cu un post. Asta deşi respectivul nu a dat concurs pe post, dar îl ocupă de o lună de zile.

Graba nu strică treaba!
Ilegalităţile lui Negrescu şi interesul subit faţă de anumiţi subalterni arată faptul că managerul cu o condamnare la activ se teme că, la termenul din 11 decembrie, Curtea de Apel Craiova îi va tăia elanul. Mai exact, Negrescu are teama că nu mai poate face astfel de matrapazlâcuri după ce şi Curtea de Apel îi va păstra condamnarea, fapt care va determina autorităţile municipale să ia în cele din urmă măsura destituirii.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.