Mort în fântână

627

Un bărbat de 68 de ani din Dănești a fost găsit, vineri, mort într-o fântână de la marginea satului, el fiind dispărut de acasă de câteva ore, nimeni neștiind de ce plecase de la domiciliu și încotro. Cei care îl cunosc pe Gheorghe Ușurelu spun că gorjeanul nu ar fi avut motive care să îl facă să recurgă la un gest extrem, deși unul dintre vecini a povestit că fiul i-ar fi luat pensia și asta l-ar fi supărat. “Copilul i-ar fi luat pensia și de aia s-a supărat. Băiatul lui a venit la mine de dimineață ca să îmi spună că nu îl găsește și am pornit să îl căutăm peste tot prin sat, până am ajuns la fântâna asta. Cum a ajuns aici și de ce, nu știe nimeni”, a spus vecinul celui mort.
Trupul lui Ușurelu în fântână era într-o poziție mai puțin obișnuită în sensul că picioarele acestuia rămăseseră în exterior, neintrând în fântâna adâncă de cel mult 3 metri și în care apa era foarte puțină. Pompierii au scos cadavrul afară doar după ce polițiștii criminaliști au ajuns la fața locului, trupul neînsuflețit fiind examinat de medicii sosiți aici pentru a acorda un eventual prim-ajutor. Nu a mai fost însă nevoie pentru că bărbatul era mort de ore bune, medicii nedescoperind însă urme de violență care să le ridice suspiciuni anchetatorilor. Polițiștii au deschis o anchetă penală și fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a ajuns în fântână.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.