Morega îl contracarează pe Ponta: “Ei au fost mai breji în 2009 când au împărţit posturile?”

341

morega1Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis vineri o scrisoare şefului delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, prin care cere o poziţie publică legată de modul în care actuala guvernare gestionează procesul de restructurare a companiilor de stat.

Ponta atacă impunerea de către UNPR a unor oameni în posturi cheie la complexurile energetice.

Liderul PSD menţionează conflictul izbucnit la Complexul Energetic Rovinari între reprezentanţii sindicatelor şi conducerea unităţii energetice, ca urmare a deciziei de a se înfiinţa o direcţie specială în fruntea căreia a fost angajat şeful UNPR Gorj, Marius Vlaicu, se arată într-un comunicat transmis de PSD. “În timp ce complexurile energetice duc lipsă de personal de execuţie specializat, politicul decide înfiinţarea unei întregi direcţii şi numirea în fruntea sa a unui politician, pe un salariu uriaş. Marius Vlaicu va încasa un salariu de aproximativ 12000 de RON pe lună (adică, o sumă în jurul a 4000 de dolari). Aceasta, în condiţiile în care, de la Complexul Rovinari, au fost concediaţi, în ultimii doi ani, aproximativ 500 de angajaţi, după cum urmează: în anul 2009 – 200 de angajaţi; în anul 2010 – 200 de angajaţi; iar în anul 2011 – 67 de angajaţi, fără ca procesul să se fi încheiat”, a explicat Victor Ponta, potrivit sursei citate. Preşedintele PSD îi aduce la cunoştinţă şefului FMI şi faptul că direcţia nou înfiinţată, dincolo de cheltuielile pe care le presupune această decizie, are exact aceleaşi atribuţii cu cele ale Serviciului de Achiziţii Terenuri din cadrul complexului energetic. “În aceste condiţii, consider că nu poate fi trecută cu vederea natura pur politică a deciziei luate de conducerea complexului de la Rovinari. Apreciez că această decizie contravine direct angajamentelor asumate de Guvernul României în faţa FMI şi arată dubla măsură a actualei puteri în problema reducerii cheltuielilor bugetare”, a precizat Victor Ponta, care subliniază că în timp ce simplii angajaţi ai sectorului energetic din România trăiesc cu frica pierderii locurilor de muncă, politicul îi sfidează cu asemenea exemple. Victor Ponta aminteşte că discuţiile pe care Uniunea Social Liberală le-a avut cu reprezentanţii FMI pe tema restructurării companiilor de stat au fost mereu utile şi, totodată, vede ca fiind necesară continuarea lor.

Atac, la şeful PSD

Deputatul UNPR Gorj, Dan Ilie Morega, căruia i se şi datorează promovarea lui Vlaicu la Complexul Energetic Rovinari, susţine că PSD-ul nu trebuie să arate cu degetul pentru aceste numiri deoarece şi acest partid ar fi făcut acelaşi lucru în 2009. “Ponta mai bine ar cânta melodia care îi este lui dragă de la Paraziţii, aia cu ziua ta, cu completarea că eu îi urez să fie ziua lui în fiecare zi. Asta pentru că tot a declarat Ponta că lui îi plac Paraziţii. El oricum pentru Gorj a fost un parazit. Ei au fost mai breji în 2009 când au împărţit posturile?”, a declarat Morega.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here