Modificări la ”Tinerii Dezbat”

621
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

A VIII-a ediție a competiției naționale de dezbateri academice ”Tinerii Dezbat” (din 2017) se va desfășura într-un nou format. Elementele de noutate pe care le aduce acest format sunt: eliminarea etapei regionale, introducerea secțiunii ”avansați” pentru elevii care au participat la edițiile anterioare ale concursului și cărora nu le mai era permis să participe, fiind considerați avansați, dar și organizarea etapei naționale sub forma unei tabere naționale de dezbateri.

Prima modificare este menită să ofere șanse egale pentru toate județele de a participa la faza națională/ o mai bună acoperire națională, reducerea cheltuielilor generate de organizarea regionalelor, eventual investirea acestor sume. În ceea ce privește introducerea secțiunii ”avansați”, această măsură are ca argumente: eliminarea discriminării (concursul ar trebui să se adreseze tuturor copiilor/tinerilor pasionați de dezbateri), bază de selecție mai largă, motivarea profesorilor și a elevilor, creșterea calității meciurilor, schimbul de bune practici între elevi/tineri și profesori, meciurile de la secțiunea ”avansați” vor constitui meciuri demonstrative pentru începători, posibilitatea valorizării tinerilor de la secțiunea avansați prin utilizarea acestora ca ”arbitri” pentru secțiunea ”începători”. Pentru a atrage câți mai mulți elevi în mișcarea de dezbateri, unitatea de învățământ care se înscrie cu un echipaj de avansați trebuie să aibă înscris în concurs, în mod obligatoriu, și un echipaj de începători. Etapa națională va fi organizată sub forma unei tabere naționale de dezbateri cu durata de o săptămână, timp în care se vor defășura toate meciurile pentru cele două secțiuni ale concursului, organizatorii considerând că programul unei astfel de tabere ar putea interesa, deopotrivă, elevii și profesorii care au experiență în dezbateri, dar și pe cei aflați la început de drum. Concursul național ”Tinerii Dezbat” se adresează elevilor de liceu din toate unitățile de învățământ și are ca scop conștientizarea și înțelegerea informată în rândul acestora a valorilor cetățeniei democratice, prin exersarea atitudinii tolerante și deschise față de diferențele (de opinie, sociale, etnice, economic, de sănătate, gen) care pot constitui bariere în comunicare și acțiune comună. Prin organizarea acestui campionat național de dezbateri educaționale se dorește contribuirea la formarea, dezvoltarea și exersarea competențelor de comunicare și a atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generații pentru participarea activă la viața socială. La ultima ediție a concursului, la etapa regională s-au calificat șapte echipe de la tot atâtea licee din județ: Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Colegiul Auto ”Traian Vuia” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic Motru, Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru și Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu. Dintre acestea, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu s-a calificat și la etapa națională a competiției. Concursul „Tinerii Dezbat” este organizat în fiecare an de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice alături de partenerii săi – ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică), în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Reprezentanţa UNICEF în România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.