Minerii lui Golea, în prag de proteste

331

Marin Golea, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), a menţionat ieri că în scurt timp CEO va fi frământat de acţiunile de protest ale angajaţilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Asta din cauza unor nemulţumiri legate de Contractul Colectiv de Muncă şi a refuzului administraţiei de a mări salariile cu 3%.

Potrivit lui Golea s-ar încerca o izolare a perimetrelor miniere, pentru care structurile miniere nu sunt pregătite, iar noua formă de organizare nu şi-o asumă nimeni. Amintim în acest context că EMC Motru s-ar desfiinţa ca şi Baza de Aprovizonare de la Rovinari. De asemenea, minerii sunt nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu vor fi mărite cu 3% şi refuză să semneze actele adiţionale, Marin Golea specificând faptul că angajaţii sunt ameninţaţi cu pierderea locului de muncă. ,,Este vorba despre o indexare care trebuie aplicată salariaţilor pentru anul acesta, în urma negocierii Contractului Colectiv de Muncă s-a hotărât tranzactarea în primă fază ca niciun salariat să nu piardă sub nicio formă la salariu de bază, urmând ca ulterior, atunci când administraţia găseşte de cuviinţă, să facă acea indexare, conform bugetului aprobat, de 3%. Din fondul respectiv s-a consumat doar un procent de 0,25%, salariaţii, unii dintre ei câştigă între un leu şi trei lei, dar sunt salariaţi la nivel care câştigă 100 de lei. În condiţiile acestea, în momentul în care li s-au înaintat actele adiţionale, oamenii sunt nemulţumiţi, pentru că se aşteptau să vadă acea indexare. Unii semnează, unii nu. Problema este că sunt şi ameninţaţi că îşi vor pierde locurile de muncă”, a declarat Marin Golea.

Proteste după 1 aprilie
Vicepreşedintele FNME a menţionat că, dacă situaţia nu va fi rezolvată favorabil pentru angajaţi, se va trece la forme de protest. ,,Anticipăm un conflict în zona aceasta şi pe fondul unei noi organizări care intenţionează administraţia să o aplice de la 1 aprilie. Există posibilitatea să se treacă la acţiuni de protest, dacă noua formă de organizare va îndrepta o mare parte dintre salariaţi să plece cu ordonanţa 116”, a mai spus liderul de sindicat.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here