Metode de a înlătura acneea

581

acneeaAcneea este destul de neplăcută, chiar inestetică şi cu care mulţi dintre noi ne-am confruntat la un moment dat. Pe lângă multitudinea de produse cosmetice destinate tratării nesuferitelor coşuri, poţi apela şi la natură, folosind o serie de tratamente naturale, care costă şi mai puţin şi sunt la îndemâna oricui.

Şi care sunt mai sigure în sensul că nu au efecte secundare, cum ar fi uscarea excesivă a pielii sau apariţia iritaţiilor.

Uleiul din arbore de ceai

Uleiul din arbore de ceai are anumite substanţe care stopează înmulţirea bacteriilor. Bacteriile sunt răspunzătoare de apariţia acneei, ele infectând porii. Uleiul, care se poate procura de la Plafar, se aplică prin tamponarea zonelor cu acnee.

Gelul de Aloe Vera

Gelul de Aloe vera este excelent pentru a menţine pielea frumoasă şi sănătoasă.

Detoxifierea organismului este un factor important în vindecarea acneei. De aceea în această situaţie de mare ajutor sunt curele cu suc de aloe care mai au rolul şi de a vitaminiza organismul. Se poate utiliza gelul de aloe şi extern, prin tamponarea zonei afectate.

Ovăz

Se fierbe o ceşcuţă de fulgi de ovăz, iar după ce s-a răcit se pune miere şi se amestecă. Se aplică pe faţă, dar fără a atinge zona din jurul ochilor. Se lasă să acţioneze zece minute şi se îndepărtează cu apă caldă. Această pastă are rolul de a absorbi uleiurile în exces de pe faţă eliberând porii, iar mierea este un bun antibacterian.

Zinc

Zincul este elementul care produce uleiurile necesare pielii şi are şi calitate antibacteriană.

Dacă nu se consumă suficiente alimente care conţin zinc se pot declanşa episoadele de acnee.

Zinc se găseşte în carnea roşie, alune, nuci. Nu trebuie să iei suplimente de zinc fără sfatul medicului.

Ulei din sâmburi de struguri

Uleiul din sâmburi de struguri este indicat pentru curăţarea tenului, el având acţiune astringentă.

Folosind zilnic acest ulei polii vor fi eliberaţi şi astfel se va produce şi vindecarea mai repede. În plus, având antioxidanţi, previne îmbătrânirea prea devreme a pielii.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here