Weekend-ul trecut a fost unul în care micii baschetbaliști născuți în 2005, 2006 și mai tineri au participat la a IX-a ediție a Memorialului “Victor Perescu”, o competiție organizată la Târgu-Jiu, în Sala de Sport a Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”.
Cu participarea a șase echipe din Gorj, Dolj, Cluj, Argeș și Ilfov, turneul a fost câștigat de cei de la CS Otopeni, care au obținut victorii pe linie în cele cinci etape disputate. În componența Șomăcescu, Fânață, Pomaga, Mitu, Tiloi, Vlaicu-Popa, Badea, Pigui, Mladin, Brânzan, Pistol, Dobromir, Olaru și Crețan, CSS Târgu Jiu a terminat competiția pe locul 4.
“Această competiție a avut rolul de a pregăti viitoarea generație de baschetbaliști pentru participarea la Liga Națională de Minibaschet și Babybaschet ce va avea loc la Mangalia, în perioada 21-27 iunie 2015”, a declarat Marius Vlaicu, președintele Asociației Județene de Baschet Gorj, principalul organizator al competiției alături de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj.
Rezultatele înregistrate la Memorialul „Victor Perescu”:
Etapa 1:
CSS Târgu-Jiu – CS Otopeni 17-51
BC Lions Craiova – CS Îngerii Băniei 42-12
CS Sufariu Pitești – Mobitelco Cluj 6-47.
Etapa 2:
CS Otopeni – CS Sufariu 68-0
BC Lions – Mobitelco Cluj 22-23
CS Îngerii Băniei – CSS Târgu-Jiu 9-46.
Etapa a 3-a:
Mobitelco Cluj – CS Otopeni 5-43
CSS Târgu-Jiu – BC Lions 20-22
CS Sufariu – CS Îngerii Băniei 22-16.
Etapa a 4-a:
Mobilteco Cluj – CSS Târgu-Jiu 26-25
CS Otopeni – CS Îngerii Băniei 56-6
BC Lions – CS Sufariu 29-12.
Etapa a 5-a:
Mobitelco Cluj – CS Îngerii Băniei 36-8
CS Otopeni – BC Lions Craiova 45-14
CSS Târgu-Jiu – CS Sufariu 56-16.
Clasament:
1. CS Otopeni 5/0
2. Mobitelco Cluj 4/1
3. BC Lions Craiova 3/2
4. CSS Târgu Jiu 2/3
5. CS Sufariu 1/4
6. CS Îngerii Băniei 0/5
Cristi Constantinescu