Medicamentele ieftine pe cale de dispariţie

335

medicamente ieftineÎn presa centrală au apărut informaţii conform cărora sute de pastile au fost retrase de pe piaţa românească. Explicaţia fenomenului constă în faptul că ele sunt prea ieftine pentru a aduce profit. Există specialişti în domeniul medical care mai au şi alte explicaţii pentru dispariţia respectivelor pilule.

Spitalele n-au mai fost aprovizionate în ultimul timp cu anumite soluţii injectabile de producţie autohtonă, în schimb s-au umplut de materiale sanitare de provenienţă străină. Cu toate că cele româneşti aveau preţuri foarte mici, s-a renunţat la ele în defavoarea celor aduse din afară.

Prea ieftine pentru a aduce profit

Deşi suntem în plină criză economică şi fiecare român se orientează spre soluţii de supravieţuire şi, dacă se poate, să facă şi ceva economii, de pe piaţa medicamentelor au fost scoase sute de pastile. Conform reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice, anul trecut au dispărut de pe piaţa românească mai mult de 200 de pastile ieftine. Aceeaşi specialişti susţin că pentru 2010 se estimează dispariţia altor 250 de astfel de medicamente. Singura explicaţie a lor este că aceste medicamente nu aduc nici un profit fiind atât de ieftine.

Dispar pastilele care au indicaţii reduse

Medicul Constantin Pălivan, director medical al Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu este de părere că „pastilele care dispar de pe piaţă, dispar din cauză că au indicaţii reduse şi nici profit nu produc, fiind foarte ieftine. Sunt anumite repere de medicamente, denumiri comerciale, care sunt foarte ieftine şi au dispărut, dar nu numai din cauza preţului, ci şi a indicaţiilor acestora.” Iată, aşadar, că nu preţul redus este unicul motiv pentru care sunt scoase de pe piaţă anumite pastile, ci şi eficienţa lor.

Gorjenii, supăraţi de scoaterea de pe piaţă a pastilelor ieftine

Gorjenii au aflat din presă despre dispariţia de pe piaţă a numitor pastile ieftine. Fără a asculta şi alte păreri, unii dintre aceştia au ţinut să sublinieze faptul că unui popor sărăcit îi sunt bune medicamentele ieftine, pentru că de cele scumpe nu sunt bani. „Decât să nu ai cu ce să te tratezi, din cauza lipsei banilor pentru pastile scumpe, mai bine să fi rămas pe piaţă medicamentele ieftine, că tot erau bune. Eu nu înţeleg de ce oamenii aceştia ne obligă să cumpărăm numai produse scumpe. Spitalele nu cred că vor avea resurse financiare suficiente pentru a-şi achiziţiona medicamente scumpe şi atunci, cele ieftine fiind scoase de pe piaţă, ce soluţie ne rămâne?”, a spus Constantin Popescu, un târgujian cu suferinţe cardiace. Pe de altă parte, dacă se ia în calcul ipoteza indicaţiilor reduse ale pastilelor care au dispărut, trebuie spus faptul că oamenii se gândesc că decizia de a le scoate din folosinţă este una corectă, sănătatea fiind principala preocupare a tuturor.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here