Mâine este ultimul pas spre numirea unui director la CSM Târgu-Jiu!

746

Robert Bălăeț a fost singurul candidat care, luni, a fost declarat admis la concursul organizat de Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în vederea numirii unui director la Clubul Sportiv Municipal. La proba scrisă s-au prezentat trei candidați, însă numai Robert Bălăeț a primit punctaj de trecere, fiind notat cu 71,87 de puncte. Proba de interviu este programată pentru data de 7 februarie, ora 09.00. Este de precizat faptul că proba scrisă a mai fost susţinută de alţi doi candidaţi, însă aceştia nu au obţinut punctajul minim de trecere a probei, fiind declaraţi respinşi: Georgian Badea-Miss – 45,89 de puncte şi Dan-Mihai Marinescu – 10,47 de puncte. ”Este practic a doua procedură de concurs, deoarece în primă fază ne-am dorit numirea unui director la CSM.
Inițial, procedura de concurs a fost suspendată, iar la concursul din toamna anului trecut s-au prezentat doi candidați, însă niciunul nu a trecut de pragul minim de 70 de puncte pentru a merge mai departe spre proba de interviu. Sperăm ca, de această dată, procedura să fie una cu noroc și să reușim ca în curând să putem avea un director la această entitate”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, în urmă cu câteva săptămâni, când postul de director al CSM Târgu-Jiu a fost din nou scos la concurs.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.