În Duminica a 8-a după Rusalii avem Pericopa Evanghelică a Înmulțirii pâinilor (Matei 14, 14), o minunată și pilduitoare deslușire a faptului că noi, oamenii, putem dobândi aleasa învățătură prin care aflăm că atunci când a văzut Domnul Iisus Hristos “popor mult, I s-a făcut milă de ei și a tămăduit pe toți bolnavii lor“, tocmai ca o dovadă de netăgăduit că Dumnezeu are milă și de trupurile oamenilor, nu numai de sufletele lor, că El se milostivește și de suferințele noastre trupești și le vindecă nebănuit, uneori chiar înaintea tămăduirii suferințelor sufletului, știind că prin aceasta, oamenii se întorc mai ușor la pocăință.
“Limbajul cel mai bun este acela al sincerității și al comunicării din toată inima”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, în Duminica a opta după Rusalii avem această minunată lecție de viață care ne îndeamnă la o reflecție profundă, dar, mai ales ne ajută să vedem cu înțelepciune, că Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni, numai cu cinci pâini și doi pești, ceea ce în mintea omului profan și secularizat de astăzi, marcat de pofta nesățioasă a consumismului, pare ceva greu de conceput!
-Așadar, minunea înmulțirii pâinilor s-a săvârșit în Galileea, aproape de lacul Tiberiadei, dar noi trebuie să pătrundem și mai adânc taina aceasta, pentru că într-un chip desăvârșit, minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pământ de la începutul zidirii și până astăzi, ca o Liturghie permanentă a Creației, motiv pentru care cred că merită să ne întrebăm: oare, nu hrănește Dumnezeu, chiar în zilele noastre, cu pâine și hrană atât de necesare existenței, peste șapte miliarde de oameni, cât numără Planeta noastră, iar aceasta, nu poate fi concepută ca o minune a înmulțirii pâinilor, cel puțin tot atât de mare ca și cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani? Evident, fără credință dreaptă, nu putem face nici fapte bune, dar, nici nu ne putem mântui!
– Rep. Știm că în viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos avem atâtea exemple minunate de vindecări sufletești și vindecări trupești!
-Vedeți, omul fiind format din două părți, adică trup și suflet, are în viață și bucurii sufletești și bucurii pământești, așa cum este încercat și de ispite sufletești, dar și de ispite trupești. Pentru aceasta, el are nevoie pe pământ de hrană sufletească pentru mântuire, dar și de hrană trupească, materială, pentru a-și menține viața în trup. Dar, cea dintâi hrană cu care păstorii Bisericii sunt datori să hrănească pe credincioși este învățătura dreptmăritoare, iar credința dreaptă apostolică este pâinea vieții noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu și neschimbat propovăduit de Fiul Lui Dumnezeu și de Sfinții Apostoli, care a fost scris cu litere de foc în Sfânta Evanghelie.
– Rep. Dar, cum se face că în societatea noastră românească, blagoslovită cu o «democrație originală» și în care încercăm să trăim cum se cuvine de mai bine de un sfert de veac, parcă simțim o gen de precaritate a comunicării, a dialogului civilizat, tocmai într-un climat considerat a fi al exploziei informaționale?
-Este adevărat că multe lucruri trec pe lângă noi, că uneori nu mai știm să ne ascultăm, că avem probleme cu comunicarea, pentru că sunt oameni care ar putea să transmită multe învățături și multe informații celor de lângă ei, dar, din păcate, nu se întâmplă ceea ce ar trebui să fie bine să se întâmple, mai ales că acești oameni se dovedesc scumpi la vorbă și oarecum greoi în a prezenta unele învățături de folos!
– Rep. Poate fi vorba de o «taină» a limbajului comunicării duhovnicești și a comunicării interpersonale?
-Sunt două aspecte diferite! Firește, limbajul cel mai bun este acela al sincerității și al comunicării din toată inima! Evident, dacă noi avem sinceritate și avem bunăvoință ca să spunem ceva, Dumnezeu ne poate ajuta și ne poate inspira în această privință! Dar, această comunicare trebuie să fie, totuși, a Duhului, pentru că o comunicare numai de tip material sau mercantil, pur și simplu formală, nu ne ajută la nimic!
– Rep. Din ce cauză se întâmplă că, uneori, nu ne mai putem înțelege nici cu aceia pe care îi considerăm apropiații noștri?
-Nu ne mai înțeleg nici ceilalți, fie și apropiați ai noștri, așa cum nu ne mai înțelegem nici pe noi înșine! Vorbim celorlalți și ei nu ne mai ascultă, pentru că mesajul apare trunchiat, trucat, «contaminat» de fel și fel de gânduri sau de pasiuni!
“Viața noastră este în mâna Lui Dumnezeu și noi suntem ocrotiți, ajutați de puterea Lui Dumnezeu”
– Rep. Cum ne putem izbăvi de atâtea păcate știute și neștiute, voite și ne voite ale existenței noastre cotidiene, ale traiului marcat de atâtea lipsuri materiale?
-Dacă noi întoarcem fața către Dumnezeu, suntem izbăviți de cel rău! Viața noastră este în mâna Lui Dumnezeu și noi suntem ocrotiți, ajutați de puterea Lui Dumnezeu! Bineînțeles, că unii sunt mai aproape de Dumnezeu, iar alții sunt mai departe! La sfânta biserică avem Sfânta Spovedanie, avem tot ceea ce ne trebuie ca să luptăm împotriva celui rău. Evident, diavolul ne face rău, așa cum ne face un câine legat! Dacă te apropii de el, să fii sigur că te-a mușcat! Deci, diavolul este legat, dar, ce se întâmplă dacă noi colaborăm cu el, «cochetăm» cu el, îl ascultăm pe el, suntem cu el, îl băgăm de multe ori în sân, cu patimile noastre, cu păcatele noastre, cu pasiunile noastre și cu toate slăbiciunile noastre?
– Rep. Să înțeleg, deci, că atenția noastră se referă la preocuparea de a scăpa de ispitirea diavolului, a păcatului care ne urmărește îndeaproape?
-Trebuie să ne fie frică mereu, cu adevărat, ca să ne scăpăm de ispitirea lui, de sfatul lui, să-l îndepărtăm întotdeauna cu multă rugăciune și cu sfânta cruce din mintea noastră! De ne vine un gând rău, de ne vine vreo poftă destrăbălată, să facem sfânta cruce și diavolul va fugi de la noi! Sfântul Iacob, într-una din epistolele sale, ne spune clar: «Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi!». Cum stăm împotriva lui? Cu nimic altceva, că suntem neputincioși și slabi! Numai cu rugăciunea și cu ochii în lacrimi ațintiți spre Dumnezeu!
Iar atunci, diavolul va fugi de la noi! Deci, să dăm curs bun faptelor bune, care să ridice mintea noastre spre Dumnezeu în rugăciune! Să nu lăsăm pașii risipiți ca târâtoarele, ca plantele pe pământ. Să înălțăm mintea spre ceruri, acolo de unde ne vine ajutorul. De avem gând să mergem la biserică, imediat să-i dăm curs! Să avem curaj, pentru că la Biserică ne așteaptă Tatăl Cel Ceresc, Creatorul nostru și dătătorul de tot binele. De avem gând să mergem la o mănăstire, să ne încurajăm, pentru că ne cheamă Dumnezeu! Și copiii noștri, dacă vor să meargă la seminar sau în altă parte, la mănăstire, să nu-i oprim! Pentru că ei se roagă pentru noi!
– Rep. Iată, Evanghelia Duminicii acesteia, ne arată atât de minunat că Dumnezeu umple viața noastră cu plinătatea darurilor Sale!
-Evident că, deși avem atâtea daruri și atâtea ajutoare date de Dumnezeu, totuși, înclinăm de multe ori gândul nostru, mintea noastră, inteligența noastră, spre lucruri rele! Ispitiți, bineînțeles, de «cel viclean», despre care vorbim în «Tatăl Nostru» când spunem: «și ne izbăvește de cel viclean!». Aceasta este Rugăciunea pe care ne-a dat-o Mântuitorul Hristos, pentru că El știe că suntem ispitiți de «cel viclean», pentru că este evident că diavolul nu încetează să ne dea «atac» ca să ne săgeteze cu săgețile sale înveninate, să ne risipească mintea, să ne îndepărteze de la rugăciune, să ne aducă lene, trândăvie, să ne aducă în minte gânduri necurate și spurcate, ca să întineze sufletul nostru și mintea noastră, și de este cu putință, să ne îndemne să facem fapte rele!
“De când eram copil, am avut această aplecare spre studiu, spre a citi și a scrie”
– Rep. Există un limbaj prin care să putem «citi» firea omului?
-Am zice noi că mișcarea înainte, adică, mergerea noastră spre înainte, de multe ori este tulburată de cel rău, iar în loc să mergem spre Dumnezeu, mergem spre distrugerea noastră, spre risipirea noastră spre osânda veșnică! Așadar, mintea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, de multe ori este tulburată și în loc să facă binele, face numai răul! Mai mult, de multe ori satana intră în oameni și le schimbă și înfățișarea și chipul! Pentru că păcatul se «imprimă» în ochi, pe fața noastră, pentru că de multe ori citim păcatul din ochii și de pe fața omului!
– Rep. Cum putem învăța mai sârguincios, mai destoinic și mai pilduitor cuvintele mântuirii noastre?
-Cuvintele mântuirii sunt de la Dumnezeu, așa cum vedem în Sfânta Scriptură, când Sf. Apostol Petru se întreabă: «Adame, unde ne vom duce, pentru că Tu ai cuvântul vieții veșnice?». Așadar, când se citește Sfânta Evanghelie, când prin preoții ei glăsuiește, biserica propovăduiește adevărul, Îl mărturisește pe Mântuitorul Hristos, ni-L înfățișează, ni-L prezintă ca Domn și Dumnezeu! Evident, că pe Dumnezeu Îl avem în noi! Îl avem în sufletul nostru și în viața noastră, pentru că noi suntem după chipul Lui Dumnezeu, avem asemănarea Lui Dumnezeu! În firea noastră, în existența noastră suntem cu adevărat fiii Lui Dumnezeu! Pentru că El ne-a născut în pântecele mamelor noastre, ne-a renăscut iarăși, în apă și în Duhul Sfânt, prin Taina Sfântului Botez, ca noi să putem să fim moștenitori ai Împărăției Cerurilor, copii ai Tatălui Ceresc!
– Rep. Nu este un secret nici pentru noi, gorjenii, că sunteți un mare teolog, de aceea, aș dori să aflu, dacă aveți în lucru o carte sau chiar câteva cărți la care osteniți în momentul de față?
-Sunt mai multe astfel de preocupări! Nu pot să mă opresc să studiez, să citesc și să scriu! Este ceva înnăscut, am zice noi, ceva care s-a format în mine și a crescut odată cu mine! De când eram copil, am avut această aplecare spre studiu, spre a citi și a scrie! Am pe masa mea lucrări de teologie, din domeniul istoriei, al învățământului și așa mai departe!
Profesor, Vasile GOGONEA
