Lansare de carte: ”Monumente istorice și Monumente ale naturii din județul Gorj”, autor Petru Rădulea

1019

În cocheta și primitoarea sală a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj din Târgu-Jiu a avut loc, în data de 19.06.2018, un eveniment emoționant și extrem de interesant prilejuit de lansarea cărții ”Monumente istorice și Monumente ale naturii din județul Gorj” elaborată de D-l Prof. Petru Rădulea. Emoționant pentru faptul că evenimentul a fost generat de un intelectual de marcă, om care a predat în învățământ aproape 50 de ani, iar la venerabila sa vârstă de 87 de ani a reușit să elaboreze și să editeze o lucrare extrem de importantă pentru tinerii Gorjului, dar nu numai. Prin conținutul său, volumul ”Monumente istorice și Monumente ale naturii din județul Gorj”, se adresează deopotrivă tuturor celor care doresc să cunoască frumusețile Gorjului, fiind un excelent ghid pentru orice turist care sosește la Târgu-Jiu și care dorește să vadă tot ceea ce este mai interesant, valoros și frumos în Gorj. D-l Prof. Petru Rădulea este originar din Aninișul din Deal, comuna Crasna, județul Gorj. A absolvit primele șase clase la școala din satul natal după care, cu începere din toamna anului 1944 a urmat cursurile Școlii Normale de băieți ”Spiru Haret”din Târgu- Jiu. În anul 1948 susține examen și este admis la Școala Pedagogică din Târgu Jiu, deoarece visa să devină învățător, iar în 1952 susține examenul de stat și este declarat învățător. Lucrează ca învățător la Roșia de Amaradia, județul Gorj, este încorporat și merge 3 ani la armată într-o unitate militară din Constanța, după care revine în Gorjul natal, dar pentru faptul că tatăl său vânduse niște porci crescuți în gospodăria proprie în piața din Petroșani, nu a mai primit post de la conducerea secției de învățământ a raionului. Printr-o conjunctură favorabilă, determinat de lipsa de învățători și cu sprijinul unui consătean, este încadrat pe o catedră de biologie-geografie la Școala Generală Călinești din raionul Sighet în Maramureș. În anul următor este admis la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca specialitatea biologie-geografie. Muncește așa cum învățase în familie și în scurt timp este numit directorul Școlii Generale din Călinești (1958-1960), iar apoi șeful Secției Învățământ a raionului Sighet (1961-1962), dar Prof. Rădulea Petru visa să se întoarcă în Gorjul natal, aproape de părinți, vis ce i se îndeplinește în toamna anului 1965. Mai întâi profesor de biologie, geografie și câteva ore de chimie la Liceul Peșteana-Jiu, pentru ca în toamna anului 1967 să fie numit Șeful Secției de Învățământ la Raionul Târgu Cărbunești, iar din anul următor, după reforma administrativă, să devină Inspector Șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj (1968-1972). În anii următori ocupă catedra de geografie de la Liceele Pedagogic și apoi Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, este director adjunct la ultimul liceu nominalizat, iar apoi ocupă postul de inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, până la pensionare în anul 1993. Ca o concluzie, Prof. Petru Rădulea a predat aproape 50 de ani, a condus Societatea de Geografie din Județul Gorj, a scris anterior mai multe lucrări cu caracter didactic și monografic, a pledat toată viața pentru cunoașterea frumuseților Gorjului, pentru întreținerea lor și mai ales pentru protejarea naturii. Iar acum, aduce în atenția publicului, o lucrare deosebită, concepută cu mare atenție și scrisă fluent, cu detalii sintetice care să nu plictisească, dar să fie suficiente pentru a stârni atenția și interesul, atât a cititorului, dar și a celui doritor de cunoaștere mai aprofundată. Lucrarea este armonios structurată, interesantă, ușor de citit, iar așa cum meționează Prof. Ion Trancău în partea introductivă, cartea este ”remarcabilă și penetrantă, oferă publicului larg, cititor, posibilități multiple, pluridimensionale, de cunoaștere interdisciplinară, a județului Gorj, ca adevărat univers, deopotrivă real și miraculos”. Emoționant a fost și faptul că la eveniment au participat intelectuali de marcă, foști colegi ai D-lui Prof. Rădulea Petru, foști elevi și apoi profesori, oameni de cultură, familia și public interesat. Evenimentul a fost moderat de Viorel Surdoiu, iar despre autor și despre lucrare a vorbit, cu patos și aprofundate analize, Prof. Ion Trancău. Prof. Petru Rădulea merită toată aprecierea și considerația noastră, mai ales că s-a numărat printre susținătorii proiectului de înființare a Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” Târgu-Jiu, fiind și beneficiarul unui premiu acordat de aceasta.
Totodată, adresăm felicitări autorului și urarea de a ne mai aduce în atenție și alte lucrări în viitor.
Victor Troacă, Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here