La Târgu Jiu s-a desfășurat a IV-a ediție a „Galei Femeilor de ZECE”

65

Vineri, 30 august 2024, începând cu ora 17:30, la sala „Magic” a complexului „Anna Events” din Târgu Jiu, în prezența a peste 200 de persoane, Asociația „Uniunea Femeilor” din Gorj a organizat și desfășurat evenimentul anual „Gala Femeilor de Zece”, care a ajuns la a IV-a ediție.

Așa cum ne-a obișnuit, Asociația „Uniunea Femeilor” din Gorj (AUFG), un ONG caritabil, umanitar, socio-cultural și educativ care ajută copii și persoane vulnerabile din județ, a cărei președintă este doamna Simona Rădoi, economist la Termocentrala Rovinari, „Gala Femeilor de ZECE” continuă să aducă în prim plan doamnele din comunitate, care au avut reușite în carieră, fiind exemple demne de urmat. La această ediție organizatorii au avut grijă să îmbine premierea doamnelor cu momente artistice, la care au participat: actrița Stamatoiu Patriția Marian Gela, tenorul Petre Moise, solistul Daniel Balaș, artiștii Bianca Hodolean și Emilian Ionici, artista Bianca Constantinescu, elevi de la Școala Populară de Arte, profesor instructor Camelia Costea (Evelina Mladin – dans modern, trupa de dans modern „Madness”, Alisia&Antonia – dans contemporan, Trupa GX Junior – dans modern și Trupa Mini G – dans), având loc și o prezentare de modă a designerului vestimentar Christian Mihai Buză. Invitați de onoare, Virgil Drăgușin, prefectul județului Gorj, Crăc Gabriel, administratorul public al Primăriei Municipiului Rovinari și părintele Vasile Dina din Săcelu. Evenimentul a fost imortalizat foto și video de către Nănuți Gabriel și Gigi Bușe.
„Gala Femeilor de ZECE este despre noi, femeile puternice, iar Gorjul are multe asemenea femei. Anual acesta am ales să premiez munca”, a spus doamna Simona Rădoi, președinta asociației, în cuvântul de deschidere.
La cea de-a IV-a ediție a acestei gale s-au acordat trofee și diplome de excelență. Trofee s-au acordat următoarelor femei: Luminița Săceleanu și Ana-Maria Lungu, din conducerea asociației, Simona Stănișel, Raluca Davițoiu, Oana Roxana Chivu, Marioara Băbu, Zoia Elena Cârlugea, Iulia Fometescu, Maria Scurtu, Aniela Bălăcescu, Daiana Dajulescu și Nicoleta Lăcătușu, iar Diplome de Excelență „Idei care merită premiate”, următoarelor: Elena Pomană, Elisabeta Doboș, Margareta Beldianu, Delia Hanu, Liliana Nănuți, Sîrbu Ionela Beatrice și Eliza Spîrlea.
Moderatoarele acestui eveniment au fost doamnele Andreea Tudorescu și Loredana Pupăzan, din conducerea asociației, care au vorbit despre activitatea „Uniunii Femeilor” din Gorj, care an de an are rezultate mai bune, iar numărul membrelor sale este în continuă creștere. Activitatea femeilor din asociație este pe bază de voluntariat și nu este plătită cu bani ci răsplătită cu vorbele bune și mulțumirile celor care sunt ajutați de asociație din virarea a 3,5% din impozitul pe venitul anual, din sponsorizarea sau donațiile persoanelor sau instituțiilor binevoitoare la care au apelat membrii sau conducerea acestei asociații. Ele au îmbinat premierea doamnelor cu momente artistice, la care au participat: actrița Stamatoiu Patriția Marian Gela, cu monologul „Eu femeia”, tenorul liber profesionist Petre Moise (născut la 8 mai 1984, în Boldești-Scăeni, județul Prahova, dar acum locuiește în București). El participă la diferite evenimente laice și religioase, atât în țară cât și în străinătate, sosit de curând din SUA, solistul Daniel Balaș (născut la 15 mai 1995, în Constanța), cu piesa „Cine ești”, artiștii gorjeni: Bianca Maria Constantinescu, Bianca Hodolean și Emilian Ionici, un grup de elevi de la Școala Populară de Arte, profesor instructor Camelia Costea (Evelina Mladin – dans modern, trupa de dans modern „Madness”, Alisia&Antonia – dans contemporan, Trupa GX Junior – dans modern și Trupa Mini G – dans). Felicitări copii, felicitări doamna profesor, Camelia Costea, felicitări părinți! Dansul este o activitate superbă pentru copii și s-a văzut că le place. „Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt”, iar copiii prin dans au spus și o poveste.
Așadar premiatele acestei ediții au fost: Luminița Săceleanu (Pătrașcu), poetă, fost economist la Complexul Energetic Oltenia până în anul 2020, membru în Consiliul Director al Asociației „Uniunea Femeilor” din Gorj, membru al Uniunii Epigramiștilor din România și al Cenaclului „Hohote” din Târgu Jiu; Ana-Maria Lungu, profesor, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rovinari, membru fondator și vicepreședinte AUFG; Simona Stănișel, din Novaci, avocat în Baroul Gorj (2004 – 2018) și președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin Gorj. Activează, în administrația publică locală, fiind secretar general al orașului Novaci, din anul 2018, unde, la concursul organizat la București de Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost notată cu nota 10, iar ca ghid în viață se bazează pe determinare, asumare, autodisciplină și dorința de cunoaștere; Raluca Nicolița Davițoiu, doctor în drept, notar public din anul 2006 și cadru didactic în Târgu Jiu. Este ambițioasă și implicată în comunitate. Este un exemplu demn de urmat pentru tânăra generație pe care o îndrumă la Universitatea „Constantin Brâncuși”; Oana Roxana Chivu, originară din Motru, este Director de Departament Ingineria Calității și Tehnologii Industriale ale Facultății de Inginerie Industrială și Robotică la Universitatea Politehnica București. A obținut medalii de aur pentru inovații și distincția „Cavaler European” la salonul Internațional de Inventică „Inova” de la Bruxelles; Marioara Băbu, din Novaci, cunoscută ca „Băcița de la Stâna Ștefanu” de pe Transalpina, este printre puținii români care au primit distincția de „Tezaur Uman Viu”, ca recunoaștere a eforturilor susținute în promovarea și conservarea tradițiilor populare din zona Novaci; Zoia Elena Cârlugea, poet și eseist din Târgu Jiu, născută în Odobești, jud. Dâmbovița. Este membru al Cenaclului „Columna” din Târgu Jiu din anul 1976, colaborator al ziarului „Gorjeanul” din 1994. De-a lungul a peste 30 de ani de activitate literară a publicat 8 volume de poezie și coautor la monografia „Arethia Tătărescu – marea doamnă a Gorjului Interbelic” alături de soțul său, scriitorul Zenovie Cârlugea. Din anul 2021 este membră al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România; Iulia Fometescu, în etate de 69 de ani, doctor oncolog pensionar din Târgu Jiu, care a lucrat la Spitalul Județean Târgu Jiu până în anul 2023 când a fost pensionată; Maria Scurtu, fost Director Financiar la Complexul Energetic Oltenia SA, actualmente pensionar; Aniela Bălăcescu, doctor în economie, specializată în Statistică și Cibernetică, cadru didactic la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu; Daiana Dajulescu, născută la Târgu Jiu, este pilot comercial de la vârsta de 25 de ani și lucrează la compania aeriană Wizz Air cu baza de operare la Craiova. Pilotează două dintre cele mai populare avioane comerciale din lume, Airbus 320 și Boeing 737. Timp de 14 ani a fost sportivă de performanță la gimnastică aerobică, având în palmares zeci de premii iar de la vârsta de 16 ani a devenit pilot de planor. Daiana consideră mai degrabă provocator decât dificil să devii First Officer (Ofițer secund). Ne-a mărturisit că nu i-a fost niciodată teamă și că este mai sigur să zboare decât să meargă cu mașina până acasă, la Târgu Jiu. „Pilotarea unui avion aș spune că e mai degrabă provocatoare decât dificilă. Imaginați-vă că aveți 16 ani, cântăriți 45 de kg și pilotați o aeronavă de 300 de kg. E o situație care te pregătește pentru ce va urma. Acum, am 25 de ani, născută într-o zi de 1 decembrie, la puțină vreme după miezul nopții, am 50 de kg și pilotez avioane ce cântăresc între 60 – 70 de tone fiecare. Și cred că cele 5 kg care au făcut diferența sunt rafturile pline de cărți pe care le-am studiat, ca să ajung aici”. A vorbit despre disciplină, atitudine, perseverență și foarte multă muncă. „Aviația are trei ingrediente care sunt de bază în rețeta succesului: ambiția, disciplina și atitudinea”, a încheiat tânăra pilot din Târgu Jiu, mesajul său. Nicoleta Lăcătușu, interpretă de muzică populară și profesor la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, transmite tinerei generații, dragostea pentru tradiție și folclor. „Am crezut că m-ați invitat aici ca să vă cânt”, a spus doamna Nicoleta în mesajul său. „Nu m-am gândit că o să primesc și un premiu, pentru care vă mulțumesc din suflet. Să știți că eu de mică am iubit nota 10 și am muncit pentru ea. Și la mașină mi-am pus numărul 10. Mi-a plăcut tare mult de cum a vorbit Daiana. Fără muncă, fără atitudine și disciplină nu obții performanțe. Fără noroc, fără dragoste de Dumnezeu, fără familie, deasemenea. Peste două zile este ziua mea de naștere, și acest trofeu este cel mai frumos cadou pe care eu l-am primit vreodată. Vă mulțumesc din suflet”, a spus doamna Nicoleta Lăcătușu.
A urmat acordarea Diplomelor de Excelență „Idei care merită premiate”, în semn de prețuire și recunoștință pentru ideile împărtășite în cadrul evenimentului „Gala Femeilor de ZECE”, ediția a IV-a, din 20 august 2024. Premierea a început cu domnișoara Elena Pomană, o tânără implicată în ajutorarea persoanelor cu dizabilități, fondator și Președinte al Asociației „Dăruiește Fericire”, Elisabeta Doboș – designer vestimentar, Margareta Beldianu – Webcare Specialist pentru o companie care activează în peste 30 de țări, pasionată de desenat portrete și fotografiat, Delia Hanu – profesor Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Liliana Nănuți – tehnician și păstrător al tradițiilor în satul gorjenesc, Sîrbu Ionela Beatrice – profesor de limba engleză la Școala Nr. 1 Rovinari, coordonator AUFG Târgu Jiu și Eliza Spîrlea – instructor auto și psiholog.
În mesajul său, Prefectul Județului Gorj, Virgil Drăgușin, a spus: „Este extraordinar că dumneavoastră vă implicați și veniți în sprijinul comunității, pentru că bărbații nu pot să facă acest lucru (adică administrația publică locală și județeană – traduc eu). Felicitări și succes mai departe”.
Finalul evenimentului a fost unul incandescent, când a avut loc o prezentare de modă a designerului vestimentar Christian Mihai Buză din Târgu Jiu. Tânărul designer gorjean Mihai Christian Buză, student la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, și-a prezentat, la finalul „Galei Femeilor de ZECE”, colecția sa vestimentară „Sculpted Femininity” și câteva dintre modelele care l-au consacrat. „Am avut onoarea de a prezenta colecția mea vestimentară la Gala Femeilor de 10, organizată de Asociația Uniunea Femeilor din Gorj, din orașul meu natal. A fost un moment cu adevărat special, plin de emoție și mândrie. Această colecție reprezintă mai mult decât simple piese vestimentare; este un omagiu adus femeilor extraordinare. „Sculpted Femininity” este o declarație a forței feminine, a încrederii de sine și a sexualității asumate. Fiecare piesă a fost creată pentru a inspira și pentru a reflecta diversitatea și complexitatea femeii moderne. Vă mulțumesc din suflet pentru susținere”, a transmis tânărul fashion designer, Mihai Christian Buză.
La încheierea evenimentului, doamna Loredana Pupăzan a adus mulțumiri sponsorilor, premiaților și invitaților: „Mulțumim Anna Events Târgu Jiu, Florăria Vera și La Storia, Cofetăriei Vâlceanu, doamnei profesor Camelia Costea, lui Christian Mihai Buză, domnului profesor Gabi Olteanu pentru sonorizare și lui Gabriel Nănuți, pentru foto și video. Mulțumim domnului Prefect Virgil Drăgușin, domnului administrator public al Primăriei Municipiului Rovinari, Crăc Gabriel, părintelui Vasile Dina din Săcelu și tuturor invitațiilor pentru că au ales să fie lângă noi. Vă mulțumim, acest lucru ne motivează să mergem TOT ÎNAINTE!”.
Col. (rtr.) Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here