Iorga, pandur în următorii doi ani

612

Trupa lui Grigoraș capătă contur, Laurențiu Iorga fiind ultimul jucător care și-a pus semnătura pe un contract oferit de gorjeni.

Laurențiu Iorga este al patrulea jucător care a semnat cu Pandurii în această vară, după Silviu Pană, Mihai Roman II și Shalaj Gezim. Fostul gălățean, ultima dată jucător la Astra Giurgiu, a semnat o înțelegere valabilă pentru două sezoane cu gruparea târgujiană, a anunțat site-ul oficial al Pandurilor. Noua achiziție a echipei lui Grigoraș are de partea sa și tinerețea, având doar 26 ani, însă și o bogată experiență, atât la nivelul Ligii 1, unde a adunat 178 de partide în care a marcat de 21 de ori, cât și la nivel internațional, Laurențiu Iorga fiind printre jucătorii Oțelului care au evoluat în Liga Campionilor, campanie în care a jucat împotriva unor echipe precum Manchester United, Benfica Lisabona și Basel.
În lotul Pandurilor, cu mari șanse de a fi păstrați la echipa gorjeană, se mai află doi jucători care ar trebui să semneze în zilele următoare. Unul dintre aceștia este Mihai Răduț, jucător la care Steaua a renunțat, dar care va păstra 50% dintr-un eventual viitor transfer. Jucătorul a ales să vină la Pandurii, unde este dorit de antrenorul Petre Grigoraș, însă contractul nu a fost încă semnat, cel mai probabil fiind vorba de detalii financiare încă nerezolvate, fie între jucător și fostul club, fie între Răduț și Pandurii. Cel de-al doilea jucător care încă nu a semnat este vâlceanul Pîrvulescu, fundașul central urmând a mai evolua în câteva jocuri amicale pentru a-l convinge pe deplin pe Grigoraș că merită să rămână în lotul Pandurilor alături de Erico, Christou și Negrescu.

S-au schimbat adversarii
Programul meciurilor amicale pe care Pandurii le va susține în cantonamentul din Austria a suferit câteva modificări, doar primul și ultimul dintre adversari au rămas în continuare pe listă, pentru celelalte partide fiind găsite alte echipe. Astfel, astăzi, de la ora 19:00, ora României, Pandurii va juca primul meci amical din acest stagiu, adversari fiindu-le ungurii de la Nyiregyhaza, o echipă ce tocmai a promovat în primul eșalon. Vineri, pe 11 iulie, gorjenii vor întâlni pe FK Jablonec, echipă care a încheiat ultimul sezon pe locul 11 în prima ligă din Cehia. Lista amicalelor echipei gorjene continuă cu un meci cu ungurii de la Pecs, locul 7 în ultima ediție de campionat, pe 13 iulie, și tot cu o echipă maghiară, Kaposvar, pe 15 iulie. Grigoraș își va încheia seria de jocuri de verificare cu rușii de la Ural, într-un meci programat pe 17 iulie, cu două zile înainte de revenirea în țară și cu patru zile înainte de debutul oficial în noul sezon, meciul din Cupa Ligii de la Mediaș.

Despre amicale, doar după…
Tehnicianul Pandurilor s-a ferit să vorbească depre meciurile amicale pe care echipa sa le va susține în această perioadă sau despre adversarii pe care-i va întâlni. Și a avut perfectă dreptate, mai mult de jumătate din echipe fiind schimbate deja. Grigoraș promite însă analize după meciuri: “Despre meciurile amicale vorbesc cu mare plăcere, dar după ele. Sper ca meciurile să se dispute așa cum au fost stabilite, pentru că am mai avut și surprize neplăcute. Vom încerca să consolidăm un nucleu de jucători cu care vom începe”, a declarat antrenorul pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here