Ioana Loredana Roșca, dublă câștigătoare la Târgu Jiu

884

Craioveanca Ioana Roșca (18 ani) a câștigat primul turneu profesionist de tenis de câmp ITF Pro Circuit organizat la Târgu-Jiu dotat cu Trofeul ATC Elite 2015. Roșca s-a impus atât în concursul de simplu cât și la dublu alături de gorjeanca Raluca Ciufrilă. În week-end au început și calificările pentru cel de-al doilea turneu, din cele trei care se desfășoară anul acesta la Târgu-Jiu, și ale cărui meciuri oficiale se vor desfășura pe terenurile Bazei sportive Tenis Club Elite din Târgu-Jiu.

Târgu-Jiu a intrat din acest an în circuitul profesionist de tenis de câmp.
Municipiul gorjean a găzduit în perioada 20-25 iulie primul turneu din seria ITF Pro Circuit la care au participat sportive din 12 țări.
În concurs au fost înscrise și cinci sportive din Târgu-Jiu.
Turneul s-a desfășurat la Baza Sportivă Elite Club din Calea Severinului.
32 de jucătoare s-au aflat pe tabloul principal, dintre care opt venite din calificări.
Concursul de simplu a fost, surprinzător, o afacere românească. Favorita numărul 5 a competiției, Ioana Loredana Roșca, locul 548, a câștigat, în set decisiv, în fața unei alte românce, favorita 2, Nicoleta- Cătălina Dascălu, locul 470, scor 6-2, 4-6, 6-3. Este primul titlu ITF Women’s Circuit din cariera tinerei de 18 ani.
„A fost o săptămână destul de bună pentru mine după o pauză de trei luni. Mă bucur că am reușit să ajung la nivelul la care am fost înainte. Nu am venit să câștig turneul,ci să joc din ce în ce mai bine, am luat meci cu meci și m-am gândit doar să-mi fac jocul. A fost o finală grea, Dascălu este o jucătoare bună care este într-o formă maximă, dar mă bucur că am reușit să fac față și să o trec cu bine”, a declarat Roșca la finalul concursului.
Pentru câștigarea turneului de la Târgu-Jiu, Ioana Roșca a obținut 12 puncte WTA și un cec de 1568 dolari.

Gorjeanca Ciufrilă, învingătoare la dublu
Concursul de dublu de la Târgu-Jiu a fost câștigat de favoritele numărul 2. Dublul românesc Raluca Ciufrilă / Ioana Roșca s-a impus în fața argentiniencelor Julieta Estable / Daniela Farfan 4-6, 7-6, 10-6.
Raluca Ciufrilă a dedicat trofeul mamei sale. „A fost un meci destul de greu. La un moment dat chiar am crezut că o să pierdem, dar cu ajutorul publicului și cu ciufrila roscaîncrederea în sine am reușit să câștigăm. Vă mulțumesc că ați venit în număr mare să ne susțineți și dedic acest trofeu mamei mele care astăzi (n.red: în ziua finalei) a împlinit 30 de ani. Vă așteptăm și săptămâna viitoare la finală”, a declarat Raluca care va juca în calificările la simplu ale celui de-al doilea turneu de la Târgu-Jiu.

„Concurs aproape perfect”
Andrei Bardan, arbitrul principal al turneului, a lăudat modul cum a fost organizat primul turneu profesionist la Târgu-Jiu. “A fost o săptămână frumoasă, un concurs reușit. Primul concurs profesionist din Târgu-Jiu a fost aproape perfect. Sperăm ca în săptămânile următoare să fie din ce în ce mai bine. A fost o participare foarte bună, cu o finală românească, ceea ce se întâmplă mai rar la concursurile profesioniste chiar și de 10.000 de dolari”, a spus trimisul Federației Române de Tenis.
Și directorul turneului, Ștefan Pițian s-a arătat încântat de modul cum a decurs competiția. „A fost o săptămână foarte reușită, am avut o vreme destul de călduroasă, dar fetele au rezistat cu brio, am avut două finale foarte disputate, în setul decisiv, avem o dublă câștigătoare la prima ediție a Trofeului ATC Elite Târgu-Jiu, publicul a fost numeros și vom aștepta, de asemenea, săptămânile următoare cât mai multă lume și sper să avem un spectacol și mai frumos”, a declarat Pițian.
Municipiul Târgu-Jiu va mai găzdui în perioada 27 iulie-2 august un al doilea turneu profesionist de 10.000 dolari din cadrul FRT Women’s Circuit 2015.
Cristi Constantinescu    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here