-Rep. Domnule doctor, vă propun să începem cu o epigramă și apoi să trecem la… lucruri serioase!
-De acord, mai ales că epigrama e lucrul cel mai serios!
-Rep. Vă ascult!
-Iată: “A fost cândva, iubita mea, / Iar azi suntem la apus/ M-a chemat ieri pe la ea/ Nebătând vântul…m-am dus”!
-Rep. Vă încearcă regretele, nostalgia?
-Nicidecum! Vă mai spun una: “Am iubit demult o fată/ Și cum și-azi gândul mă bate, /Mă mai duc câteodată,/ S-o-ntreb doar de…sănătate”!
-Rep. Aveți multe amintiri deosebite, domnule doctor Munteanu, cum ar fi, iată, că îmi spuneați mai demult, cea legată de întâlnirea cu scriitorul Augustin Buzura! Interesant!
-Da, să vă spun că ori de câte ori mergeam la Cluj-Napoca, pentru că Buzura, pe vremea aceea lucra la «Tribuna», și ne întâlneam, beam câte o cafea și mai discutam! Niciodată nu am crezut că va deveni un scriitor despre care se va vorbi atât de mult! Mai curând, credeam că aude el de mine, decât să aud eu despre el!
-Rep. Poate v-ați așteptat să auziți despre el ca medic!
-Ei, ca medic a rămas cam…repetent în anul IV de facultate! El e cunoscut ca scriitor, fără îndoială! În anul patru, am mers și eu la Cenaclul «Agârbiceanu» și am auzit acolo o proză scurtă de-a lui, care s-a dat și la radio, dar, nu mi-a plăcut! În schimb, romanele lui mi-au plăcut și îmi plac! La o întâlnire cu el, i-am dat și eu carte de-a mea de epigrame și i-am spus: «Tot ce-ai scris am cumpărat/ Și pe toate le-am citit, /Numai una eu i-am dat/ De-o citește…suntem chit!» «Multe cărți i-am cumpărat/ Și pe toate le-am citit/ Numai una eu i-am dat/ De-o citește…suntem chit!».
“Am o teamă de Dumnezeu, și atunci îmi fac semnul crucii”
-Rep. Domnul Doctor, Cornel Munteanu, vă considerați un om credincios?
-Da, pentru că întotdeauna am zis: “ Doamne-ajută”! Doamne ferește-mă! Nu am fost prea des la biserică!
-Rep. Și v-ați rezumat doar la a cere ajutorul Lui Dumnezeu în momentele dificile?
-Am o teamă de Dumnezeu, și atunci îmi fac semnul crucii…
-Rep. Teama de Dumnezeu înseamnă începutul înțelepciunii!
-Deci, îmi fac semnul crucii, cred că există ceva deasupra noastră, nu, însă, în chip de om, Cineva pe care nu îl putem cunoaște, dar, care dirijează și organizează totul! Ca un computer fantastic, greu de explicat, care reglează totul! Cam așa îl văd eu!
-Rep. Aveți curajul și determinarea ca să-L numiți Dumnezeu?
-Da, am curajul, de ce nu?
-Rep. Vi se pare că e doar un concept?
-Putem să-I spunem Dumnezeu, pentru că e atât de puternic și atât de necunoscut de către noi, oamenii!
-Rep. Sunt surprins în a vă descoperi un creștin cu frică de Dumnezeu, mă uimiți!
-De ce, nu?
-Rep. Îmi păreați adeptul științei, fără credință!
-Domnule, mari savanți, oameni de cultură, sunt persoane care cred în Dumnezeu! Dacă ei cred, atunci, de ce n-aș crede și eu? Cred că ei au o viziune mult mai largă asupra lumii și asupra Universului, decât mine? Avem în multe momente slăbiciuni, și avem nevoie să ne «rezemăm» de ceva, să ne bazăm pe ceva!
-Rep. Considerați că această credință a omului în Dumnezeu are nevoie și de o anumită educație?
-Domnule profesor, omul trebuie format pentru credință! De mic trebuie format! Lecțiile de religie sunt importante! Am făcut ore de religie în școală și a fost necesar acest lucru! Frica de Dumnezeu nu poate fi înlocuită cu nimic! Orice lege e mai slabă, omul o încalcă! Biserica a avut și are un rol deosebit în educarea oamenilor și în ferirea de a deveni oameni periculoși, oameni răi! Nu mânca «de dulce» în zile de post, că te vede Dumnezeu! Nu fura, că te vede Dumnezeu! Sunt aspecte care se învață în familie, de la părinți! Comunismul ni L-a luat pe Dumnezeu! E foarte greu ca să-L mai «prindem» acum, pentru că după revoluție a plecat departe de noi și parcă nu mai avem teamă și frică de nimic!
“Biserica a avut un rol nemaipomenit în omenire! Ca modalitate de educație!”
-Rep. Ce rost are postul în viața omului, a omului credincios, ca să dăm un exemplu?
-Biserica a avut un rol nemaipomenit în omenire! Ca modalitate de educație! În sensul de a avea un om serios, un om cinstit, un om corect! Dacă mă întrebați despre rolul postului pentru sănătate, pot spune că zilele de post sunt mai multe decât zilele «de dulce» într-un an! După zilele de «încărcare», e nevoie de o zi de «post», de «descărcare», dacă pot spune astfel, iar în al doilea rând, oamenii credincioși țineau vinerea «post negru», care e foarte sănătos! Noi recomandăm «post negru» la bolnavii cu «edeme», umflați, pentru că recomandăm vinerea o zi de «descărcare», care nu permite să poftești la nimic! Noi mai permitem un pahar cu apă sau un măr! Altă problemă! Noi recomandăm bolnavului păstrarea unui regim alimentar, ca să nu mănânce grăsimi, să nu consume zahăr, când omul are 50-60 de ani sau peste! Religia făcea acest lucru și recomanda acest lucru «din leagăn», iar copilul mânca post, așa cum mâncau părinții lui! Era «profilaxia din leagăn», iar pentru copilul cu ateroscleroză, e important. Vedem că la 15 ani apare fenomenul de ateroscleroză. Iată, ce mare lucru e ca la 60 de ani să recomanzi pacientului regim alimentar!
-Rep. Iată, ați evidențiat un rol deosebit al bisericii!
-Da, biserica a fost mult mai inteligentă și mai interesată de sănătatea oamenilor, decât societatea, fie că e evoluată sau mai puțin dezvoltată!
-Rep. Domnule doctor, ați avut dintotdeauna această «infuzie» de credință în eul dumneavoastră, în felul acesta de a vedea lucrurile, pentru că multe aspecte pe care le prezentați acum sunt de o actualitate mai mult decât surprinzătoare? Sau este înțelepciunea deplinei maturități?
-E greu de dat un răspuns categoric!
-Rep. E ceva din «miezul» înțelepciunii vârstei mature sau a vârstei a treia?
-De la început, aceste lucruri le-am învățat de la părinți și de la bunici! Bunica mea era o femeie credincioasă și ținea posturile cu strictețe. Pe urmă, când am citit și am văzut multe lucruri, dar important este ca oricând să ai gândul la Dumnezeu și să-ți fie frică de Dumnezeu! Nu neapărat să fii un habotnic, dar niște reguli pe care le impune religia, trebuie să le respecți, ca să fii un om respectat în societate!
“A fost un crez al meu să muncesc și să mă autodepășesc, să nu fiu mai prejos”
-Rep. Aveți certitudinea că în comportamentul omului există această tentație de a sparge anumite canoane ale societății?
-Absolut! Omul vrea să fie mult prea liber. Noi vorbim despre libertate și despre anumite legi care îl îngrădesc. Unii vor să fie liberi ca pasărea cerului, or, dacă omul e liber ca pasărea cerului, nu toți au atâta înțelepciune și atâta judecată ca să respecte reguli de bun simț și să păstreze cu ceilalți relații normale. Nu, omul este tentat să fie cât mai grozav, cât mai puternic și mai mare, dar și cât mai puțin supus legilor!
-Rep. În legătură cu ceea ce spuneți acum, într-un dialog pe care l-am avut cu ÎPS Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, Arhieria Sa îmi preciza că libertatea necontrolată este un pericol social și chiar o boală a ființei umane.
-Sunt întrutotul de acod cu această observație, pentru că trebuie să-l faci pe om să aibă o anumită reținere, alții o numesc teamă, frică de Dumnezeu, pentru că lipsa de teamă nu e un lucru benefic pentru om. Și copiii trebuie să aibă o teamă, de învățător, de părinții lor.
-Rep. Dar, în fața lui Dumnezeu, totuși…
-În fața Lui Dumnezeu trebuie să fie teama cea mare, pentru că nu există o altă posibilitate de a-l face pe om să fie om, să se comporte ca un om, după toate regulile, decât prin teama de Dumnezeu! Nimic nu poate să înlocuiască teama de Dumnezeu!
-Rep. Vă propun să încheiem cu o …feerie epigramistică!
-Iată epigrama: «A îmbătrânit cocoșul!»: “De ani buni, de când îl știu/, Cântă, calcă, e stăpân!/ Cum își termină «benzina»/ Cântă-n locul lui…găina”!
-Rep. Cum sintetizați și cum calificați, prin câteva cuvinte, viața doctorului Cornel Munteanu, ca un om competent în profesia sa și chiar ca un…vânător?
-Cred că exagerați prin referirea la competența profesională, pentru că nici marii specialiști, cu titluri academice…
-Rep. Să zicem că e doar aprecierea mea personală, chiar dacă nu mi-o acceptați în totalitate!
-În privința vieții mele, nu-mi place să vorbesc eu, dar, în general, pot spune că am muncit mult, pentru că a fost un crez al meu să muncesc și să mă autodepășesc, să nu fiu mai prejos! La fel am procedat și la vânătoare, să fiu mai bun decât ceilalți!(VA URMA)
Profesor, Vasile Gogonea
