Inspectorii de muncă au cercetat accidente, timp de 226 de zile

315
itm gorj facuta de minePe parcursul anului precedent, reprezentanţii Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, au planificat un număr de 1.436 de controale la 1.640 de unităţi, având ca fond de timp disponibil, 2.650 de zile.

Conducerea instituţiei a prezentat acest bilanţ ieri, în cadrul Comisiei de Dialog Social.

Conform situaţiei ITM Gorj, inspectorii SSM au consumat 1.570 de zile pentru acţiunile de control preventiv, 70 de zile pentru verificarea declaraţiilor privind solicitările de autorizare, 140 de zile pentru determinări de noxe, şi 29 de zile a răspunde la sesizările şi reclamaţiile primite la sediul instituţiei. „Fondul de timp utilizat pentru cercetarea de accidente de muncă sau în afara muncii, a fost de două sute douăzeci şi şase de zile, ceea ce reprezintă peste opt procente şi jumătate din fondul total de timp disponibil”, a declarat Simona Dumitraşcu, director adjunct al ITM Gorj.
Tot în 2009, angajaţii instituţiei nu au „neglijat” să se instruiască între ei. Astfel, pentru instruirea personalului din compartimentele de protecţia muncii şi a altor categorii de personal ale ITM, s-au consumat 109 zile. Şi munca la birou i-a ţinut pe lucrători zeci de zile pe scaun. „Treizeci şi trei de zile, angajaţii au efectuat activităţi de birou care s-au referit la pregătirea controalelor, verificarea dosarelor de cercetare a accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă, activităţi de aranjare a arhivei şi pentru pregătirea diferitor raportări”, a mai spus Dumitraşcu.
18 gorjeni au murit la locul de muncă
Anul trecut, inspectorii de muncă gorjeni au înregistrat un număr de 70 de accidente, din care 64 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, iar şase au fost mortale. De altfel, s-au mai cercetat 12 accidente mortale în afara muncii, precum şi trei care s-au soldat cu invaliditatea lucrătorilor. Principalele cauze de producere a accidentelor de muncă au fost neutilizarea echipamentului individual de protecţia muncii, neefectuarea în timp util a unor operaţii indispensabile securităţii muncii, căderea de la înălţime şi de la acelaşi nivel, dar şi nerespectarea instrucţiunilor specifice de lucru. Cu ocazia cercetărilor accidentelor de muncă şi a controalelor în unităţi, reprezentanţii ITM Gorj au aplicat un număr de 395 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 697.000 de lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here