Începe simularea Evaluării Naţionale

539

Săptămână grea pentru elevii de clasa a VIII-a din judeţul Gorj. În perioada 18-20 februarie, aceştia vor susţine examenul de simulare a Evaluării Naţionale. Deşi notele obţinute de elevi nu vor fi trecute în catalog, acestea vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2013 – 2014, sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) şi Matematică. Astfel, elevii gorjeni vor susţine marţi, 18 februarie, proba scrisă la Limba şi literatura română, urmând ca miercuri, 19 februarie, să susţină proba scrisă la Matematică. Probele vor începe la ora 09:00, însă accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 08:30. Elevii vor avea două ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 7 martie. Potrivit unei adrese a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, sălile de examen vor fi dotate cu sisteme de înregistrare video. În aceeaşi adresă se mai precizează că unităţile de învăţământ care nu au suficient spaţiu pot decide suspendarea cursurilor pentru învăţământul primar în zilele de examen, urmând ca recuperarea orelor să se facă după un program stabilit de conducerile unităţilor de învăţământ, până la sfârşitul lunii martie.

21 de centre de comunicare în judeţ
IŞJ Gorj a afişat pe site-ul propriu şi lista centrelor de comunicare din judeţ, precum şi arondarea unităţilor de învăţământ la acestea. Astfel, la nivelul judeţul Gorj au fost stabilite 21 de centre de comunicare care vor primi subiectele pentru cele două probe scrise ale simulării Evaluării Naţionale, subiecte pe care le vor transmite apoi şcolilor arondate. În municipiul Târgu-Jiu vor exista şase centre de comunicare: Şcoala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu”, Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu”,  Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” şi Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”.

Simulare cu dublu scop
Simularea examenului de Evaluare Naţională are un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.
Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale nu se consemnează în catalog însă, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. Examenul propriu-zis de Evaluare Naţională începe anul acesta pe 23 iunie, cu proba de Limba şi literatura română.
Examenul va fi supravegheat video şi anul acesta, iar camerele vor fi instalate şi în sălile în care se descarcă subiectele, precum şi în sălile în care se evaluează lucrările scrise. Începând din acest an, la admiterea la liceu media de la Evaluarea Naţională va avea o pondere de 75% (faţă de 50% cât a fost până acum), iar media generală de absolvire a gimnaziului va avea o pondere de 25%. Decizia a fost luată în urma rezultatelor slabe de la Evaluarea Naţională 2013.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.