Începe Bacalaureatul de toamnă

557

Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat debutează, astăzi, în toată ţara. La nivelul judeţului nostru, peste 1.500 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la această sesiune a examenului.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în perioada 17 – 18 august se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în perioada 18 – 19 august evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în perioada 20 – 21 august evaluarea competenţelor digitale. Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, este programată pe 24 august. Proba obligatorie a profilului se va desfăşura pe 26 august, iar proba la alegere a profilului şi specializării pe 28 august. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor putea fi depuse şi contestaţiile. Acestea vor fi soluţionate în perioada 2 – 3 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în cursul zilei de 4 septembrie. Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate materiile, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6. La nivelul judeţului nostru, la această sesiune a examenului de Bacalaureat ar trebui să participe peste 1.500 de candidaţi. Este vorba de cei 1421 de candidaţi, 1.065 din seria curentă şi 356 din seriile anterioare, care s-au înscris la examen în perioada prevăzută în calendar în acest sens, cărora li se adaugă candidaţii care s-au înscris după promovarea examenelor de corigenţă.

Patru centre de examen
În Gorj, pentru această sesiune a Bacalaureatului au fost organizate patru centre de examen, trei în Târgu-Jiu (Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu”, Şcoala Gimnazială “Pompiliu Marcea” şi la Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”) şi unul în Motru.

Promovabilitate de 54,5% la prima sesiune
La prima sesiune a Bacalaureatului au participat 4222 de candidaţi, 3598 din seria curentă şi 624 din promoţiile anterioare. Iniţial, 53,51% dintre aceştia au reuşit să promoveze examenul, 521 cu medii între 6 şi 6,99, 653 cu medii între 7 şi 7,99, 624 cu medii între 8 şi 8,99, 459 cu medii între 9 şi 9,99 şi doi cu media 10. După contestaţii, procentul de promovabilitate a crescut la 54,5%.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.