In memoriam Torel Foca, din satul Pocruia

531

Născut în anul 1931, fiul lui Victor Foca cismarul satului, un copil inteligent care la şcoala din Pocruia în cei 7 ani cât a fost elev a fost premiantul clasei. După absolvirea celor 7 clase s-a dus să înveţe meseria de croitor la Vasile Văcaru Salau cel mai priceput în meserie al satului unde au mai învăţat această meserie Nelu Văcaru Şerban, Căliţă Popescu, Costică Dascălu care toţi au devenit adevăraţi profesionişti croitori atât pentru ce lucrau acasă, cât şi în atelierele cooperativelor meşteşugăreşti Avântul din Baia de Aramă şi Arta Casnică Tismana. În luna martie 1963 Torel Foca a fost numit Preşedinte al Sfatului Popular Pocruia în locul lui Gheorghe Răuţ şi toţi pocruenii ne-am bucurat de ce s-a realizat în Pocruia.

În Pocruia a fost înfiinţată o Întovărăşire Pomicolă care aducea numai necazuri locuitorilor satului pe care Torel Foca a desfiinţat-o şi toţi locanicii au intrat în posesia celor care le-au avut. S-au refăcut tabelele cu contribuţia bănească unde fostul agent agricol şi secretar de partid un notoriu beţivan Ion Floroiu Prian pusese sume foarte mari de bani, tabele ce au fost citite şi aprobate în adunarea populară cu locuitorii satului.
Prin contribuţie bănească şi în muncă a dat în folosinţă noul local de şcoală pentru clasele I-VII atât din satul Pocruia cât şi din satul Sohodol, iar pentru vechiul local de şcoală din Pocruia a mers la Sfatul Popular al raionului Baia de Aramă şi a obţinut aprobarea ca vechiul local de şcoală să fie pentru cămin cultural şi cu ajutorul pocruenilor au fost făcute lucrările pentru darea în folosinţă a căminului cultural în octombrie 1964.
În noiembrie 1964 comuna Pocruia a fost arondată raionului Târgu-Jiu şi Torel Foca s-a dus la Sfatul raionului Târgu-Jiu la primvicele preşedinte inginer Horhoianu şi a adus 200 scaune curbate de la C.P.L.Târgu-Jiu pentru căminul cultural Pocruia ce au fost plătite de Sfatul Popular al raionului Târgu-Jiu. Este ştiut faptul că la naţionalizarea din anul 1948 au intrat şi pădurile, dar a fost un articol în care se prevedea că fiecărui sat i se dă o mică suprafaţă de teren cu pădure căreia i s-a dat denumirea de pădurea comunală care era în administrarea Sfatului Popular al comunei care să fie folosită pentru construcţia de şcoli, dispensare, locuri de popas, poduri şi punţi peste ape.
Când s-a introdus curentul electric în comună a convocat deputaţii celor 3 sate, Pocruia, Isvarna şi Sohodol şi s-a hotărât să fie tăiaţi din pădurile comunale stejari şi să fie duşi unde trebuie plantaţi pentru a fi prinse cablurile pentru curentul electric pentru cele 3 sate.
La Salca Pocruei în partea dreaptă a şoselei naţionale Târgu-Jiu – Apa Neagră a fost construit un loc de popas modern ce a fost împrejmuit cu un ornamental zid care a împrejmuit curtea în care au fost făcute ronduri pentru flori. Tot din şoseaua naţională, şoseaua spre satul Pocruia a fost pavată cu piatră luată din râu pe o distanţă de 1 km.
Pentru activitatea depusă ca preşedinte al Sfatului Popular al comunei Pocruia, în anul 1968 când s-a făcut o nouă împărţire administrativă a ţării, comuna Pocruia a fost desfiinţată şi arondată comunei Tismana şi Torel Foca a fost numit de organele superioare preşedinte al Sfatului Popular Tismana unde a funcţionat 2 ani de zile.
Deci au mai fost şi pe timpul regimului comunist conducători care au avut realizări în comunele unde au funcţionat. Dar o boală necruţătoare i-a curmat viaţa trecându-l în lumea de apoi.
Învăţător pensionar Sandu Ciolacu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here