Hotărârea nu este definitivă! Ciobotărică, Antonie și Jianu au scăpat de controlul judiciar

533

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică și cei doi colegi de dosar, Daniel Antonie și Dorina Jianu, au primit, aseară, prima veste bună, la Tribunalul Gorj. Instanța a verificat legalitatea măsurilor preventive dispuse în cauza de abuz în serviciu și complicitate la această faptă. ”Constată ca fiind temeinică şi legală măsura controlului judiciar luată până în prezent faţă de inculpatul Ciobotărică Ion Laurenţiu, Jianu Dorina, Antonie Daniel. Revocă măsura controlului judiciar cu privire la inculpaţii trimişi în judecată. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, au stabilit magistrații. Dacă procurorii Direcției Naționale Anticorupție nu vor contesta decizia, toți cei trei inculpați vor scăpa ”definitiv” de măsura controlului judiciar, prin care Laurențiu Ciobotărică era obligat, printre altele, să nu revină în fruntea companiei, iar Dorina Jianu să nu conducă Direcția Juridică și Guvernanță Corporatistă. Instanța nu a decis deocamdată dacă se impune măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale celor trei inculpați.

antonie_insFostul manager al CEO: ”Nu dau declarații”
Laurențiu Ciobotărică a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Dorina Jianu, fosta șefă a Direcției Juridice și Guvernanță Corporatistă, acuzată de complicitate la această faptă și Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere. ”Nu dau declarații. Nu fac comentarii. E o cercetare”, a spus directorul Diviziei Financiare, pe holurile tribunalului. Rezervați în declarații au fost și ceilalți doi directori. ”Nu am nicio vină. Bineînțeles că nu. Nu am nimic să-mi reproșez!”, a fost reacția lui Daniel Antonie. ”Nu am nicio vină și nu vorbesc”, a declarat, la rândul său, Dorina Jianu, care a început să-i fotografieze pe jurnaliști, deranjată fiind de întrebări. Fostul manager al CEO este suspectat că i-ar fi acordat, prin hotărâre de Directorat, 128.100 de lei lui Aurel Medințu, pentru a demisiona din funcția de director al Diviziei Energetice. ”La data de 22 decembrie 2015, inculpații Ciobotărică Ion Laurențiu, în calitate de președinte al Directoratului SC CEO SA Târgu-Jiu și Antonie Daniel, în calitate de membru al Directoratului SC CEO SA Târgu-Jiu, au aprobat și acordat în mod nelegal, unei persoane, o compensație financiară, constând în cinci remunerații fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiași Directorat, respectiv 128.100 lei.

jianuCei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcției Juridice și Guvernanță Corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora. Concret, inculpatul Ciobotărică Laurențiu, în înțelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracțională a fost precedată de nenumărate demersuri inițiate de inculpatul Ciobotărică Laurențiu care, încă de la numirea sa în funcție, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condițiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeași funcție”, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA. Acuzațiile nu se opresc aici. ”De menționat este faptul că cei trei inculpați au avut reprezentarea faptului că în atribuțiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație, această competență aparținând altui organism din cadrul societății respective. Acționând în această manieră, inculpații au cauzat agentului economic cu capital de stat un prejudiciu de 128.100 lei, reprezentând contravaloarea plăților compensatorii acordate în mod nelegal fostului membru al Directoratului CEO SA. Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați”, au mai stabilit procurorii. Laurenţiu Ciobotărică a fost numit, de către Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, manager interimar al companiei producătoare de energie electrică şi cărbune, în luna decembrie a anului trecut. La începutul acestei luni, Ionel Ilie a fost desemnat noul şef al Complexului Energetic Oltenia. Directorul Diviziei Energetice a preluat toate atribuţiile de manager general, înlocuindu-l pe Laurenţiu Ciobotărică, care a rămas şef al Diviziei Financiare.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.