Hoţ cercetat în libertate

368

A venit din Vâlcea să spargă locuinţe în Gorj. Este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, prins săptămâna trecută de poliţiştii gorjeni. După ce a petrecut 24 de ore în arest, bărbatul a fost lăsat însă în libertate, instanţa de judecată respingând vineri propunerea de arestare preventivă a acestuia.

La data de 26 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci dispuneau reţinerea pe timp de 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 54 ani, din comuna Sălătrucel, judeţul Vâlcea, suspectat de comiterea mai multor furturi din imobile amplasate pe raza localităţilor Novaci, Baia de Fier şi Bumbeşti Piţic. În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16.00, urmare a unei acţiuni executate pe raza comunei Bumbeşti Piţic, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci l-au depistat pe suspect, acesta fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie – iulie, bărbatul a spart 10 locuinţe din judeţul Gorj, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de peste 3.500 de lei. „Iniţial, din probatoriul administrat, poliţiştii au probat faptul că suspectul P.G., în perioada ianuarie – iulie 2012, a comis şase infracţiuni de furt din locuinţă, valoarea bunurilor sustrase fiind estimată de către părţile vătămate la suma de 3.100 de lei. Extinzând cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale a bărbatului din Vâlcea, poliţiştii au mai stabilit faptul că acesta, în perioada martie –iulie a.c., a mai comis alte 4 infracţiuni de furt din locuinţe amplasate pe raza comunelor Polovragi, Alimpeşti şi Roşia de Amaradia, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de 500 de lei”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al I.P.J. Gorj, iar în data de 27 iulie, a fost prezentat Parchetului, respectiv Judecătoriei Novaci, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa de judecată a dispus însă continuarea cercetărilor cu suspectul în stare de libertate. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, recuperarea prejudiciului şi stabilirii răspunderii judiciare a suspectului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here