Handbal, Divizia A (f) – A.C.S. U ”Constantin Brâncuși” a cedat, pe final, în fața C.S. Timișoara

1509

Echipa de handbal feminin, care activează în seria B a Diviziei A, nu a reușit, nici cu prilejul derulării partidelor din runda a 15-a, a patra a returului, să-și ia revanșa în fața celei de-a doua reprezentantă a Timișului. C.S. Timişoara a rămas neînvinsă în fața ”studentelor” din Târgu-Jiu în actualul sezon competițional și a făcut rocada în clasament, urcând pe poziția a 8-a ocupată, până înaintea acestei etape, de A.C.S. U ”C-tin Brâncuși”. Elevele lui Sorinel Voicu s-au impus în Polivalenta târgujiană, în cadrul rundei a 15-a a Diviziei A cu scorul de 32-35 (la pauză, 14-19).

Partida a debutat sub semnul echilibrului, menținut timp de 8 minute, la finalul acestora tabela de marcaj afișând egalitatea, la 5. Oaspetele au reușit, pe fondul unor nesincronizări în atac și apărare ale târgujiencelor, să puncteze de 11 ori până în minutul 23, replica elevelor lui Robert Sakizlian fiind extrem de timidă, de doar două goluri, așa că pe tabelă diferența era favorabilă și, la prima vedere, greu de recuperat, de 9 goluri, la 7-16. Timișorencele au slăbit pedala accelerației și au încasat o seriei de 6 „consecutive”, pentru 13-16, însă pauza a găsit oaspetele la un avans, oarecum liniștitor, de 5 goluri, la 14-19.
Picture_187Partea a doua a meciului a debutat cu un ”1-5” al oaspetelor, până la 15-24, după care lucrurile s-au încadrat pe balanța echilibrului până în minutul 47, ambele trupe preferând să puncteze alternativ, până la 25-32.
Gorjencele au înscris sistematic până în minutul 56 și au reușit să risipească superioritatea vizitatoarelor, ajungând să se poziționeze la doar un pas în spatele elevelor lui Sorinel Voicu, la 31-32. Restul minutelor partidei a aparținut, din nefericire, oaspetelor, care au marcat de patru ori prin Flori Biro, în două rânduri, Bahuczki și Iosin, din tabăra gorjencelor punctând doar Iulia Andrei pentru un ”final” de 32-35 care a trimis cele trei puncte pe linia de clasament a celor de la C.S. Timișoara.
A.C.S. U a rămas cu 12 puncte, ocupă poziția a 9-a a clasamentului și vizează revirimentul în meciul următor programat, conform graficului postat pe site-ul F.R.H., în prima zi a lui Mărțișor, la S.C. Mureșul Târgu-Mureș.

A.C.S. Univ. ”C-tin Brâncuși” – C.S. Timișoara 32-35 (14-19)
”Sala Sporturilor„ – Târgu-Jiu
A.C.S. U: Maria Sârbu, Elena Negru, Rodica Gruia – Mădălina Florea (5 acțiuni ratate), Iulia Buncilă (6 goluri din 13 acțiuni), Iulia Andrei (7 goluri din 11 acțiuni), Ioana Cățelu (7 goluri din 12 acțiuni), Andreea Giurcan, Ioana Toader (3 goluri din 4 acțiuni), Elena Enache, Andreea Codreanu (9 goluri din 12 acțiuni), Angela Mogoș, Florina Toader (3 acțiuni ratate). Antrenori: Robert Sakizlian și Leonard Guță
Timișoara: Adriana Durac, Oana Turlea – Gabriela Curtuiuș, Adriana Ghilea (două goluri), Adelina Iosin, Loredana Sas (6), Alina Marin (7 goluri din 13 acțiuni), Mădălina Istrate (2), Florina Biro (9 goluri din 13 goluri), Alina Crapciu (5 goluri 8 goluri), Monica Bahuczki (3 goluri din 10 acțiuni), Daira Ghiocel (1). Antrenor: Sorinel Voicu.
Arbitri: Claudiu Paraschiv (AG) și Marian Pădeanu (VL). Observator: Doru Dordea (SB)

În etapa a XV-a a seriei B a Diviziei A de handbal feminin s-au înregistrat următoarele rezultate:  
A.C.S. Univ. ”C-tin Brâncuşi” Tg. Jiu – C.S. Timișoara      32-35
S.C. Mureşul Târgu-Mureș – H.C. Alba Sebeș                   22-23
C.S.M. Slatina – Universitatea Timișoara                          36-19
C.S.M. Bistriţa – Universitatea Reşiţa                               30-20
Costel Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here