Grigoraș: „Vom produce surprize plăcute”

498

Numărătoarea inversă a început pentru Pandurii, zilele de petrecut în Austria sunt din ce în ce mai puține, și nici cele până la meciul cu Gaz Metan Mediaș nu mai sunt prea multe.

Stagiile de pregătire din această vară sunt considerate a fi unele reușite de antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, care-și vede echipa pregătită de un nou start, dar și pentru a produce surprize plăcute în campionat, acolo unde conducerea clubului a stabilit ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele șase locuri: „Fizic și mental echipa este pregătită de debutul oficial. Eu am încredere. Au fost două stagii bune, să sperăm că vom arată bine la start. Garanția nu ți-o poate da nimeni, cea a succesului. Până și Spania era marea favorită la Mondial, așa că nimeni nu ne poate garanta că vom fi senzaționali. Dar, am încredere că vom face o figură frumoasă și vom produce surprize plăcute în campionat”, a declarat antrenorul Petre Grigoraș.

Program aglomerat
După revenirea din cantonamentul din sudul Vienei, Pandurii va avea parte de două meciuri oficiale la interval de doar câteva zile. Debutul oficial în noul sezon îl va face vineri, în Cupa Ligii, evoluând la Mediaș, pentru ca vinerea viitoare să plece la drum şi în campionat, cu un meci la Craiova, contra echipei primăriei din Bănie, CS Universitatea Craiova. Antrenorul gorjenilor este puțin îngrijorat de faptul că echipa sa va trebui să joace în acest ritm încă de la început, fără a putea da măcar câteva zile libere jucătorilor, însă este mulțumit de faptul că Liga Profesionistă de Fotbal a înțeles situația Pandurilor și le-a programat mai târziu meciul din Cupa Ligii și nu în primele două zile de disputare: „Programul de debut este într-adevăr cam aglomerat. Oricum, tratăm ambele competiții foarte serios și încercăm să câștigăm ambele partide oficiale care ne așteaptă acum. Problema este dacă vom și putea. Dar, sigur ne vom bate… Dacă aș fi știut de Cupa Ligii, aș fi schimbat programul de pregătire. Însă, așa a fost să fie… E bine că cei de la Ligă ne-au înțeles și ne-au reprogramat. Practic au îndreptat gafa pe care au făcut-o inițial și nu am ajuns în postura să jucăm cu echipa a doua în partida de la Mediaș”, a declarat Petre Grigoraș.

Pleașcă, al doilea căpitan
Paul Anton este căpitanul Pandurilor. Banderola a primit-o în timpul mandatului lui Cristi Pustai și a reușit să o păstreze și acum, când pe banca Pandurilor stă Petre Grigoraș. Una dintre variantele de căpitan pentru momentele în care Anton nu se află pe teren a devenit Marian Pleașcă, jucător pe care Grigoraș l-a promovat la prima echipă și care primește în continuare multă încredere din partea tehnicianului. Grig are destule bătăi de cap în ceea ce privește titularizarea fundașului dreapta, însă este bucuros că are soluții bune la dispoziție, el fiind obligat să aleagă între tinerețea și dorința de afirmare a lui Pleașcă și experiența lui Ungurușan. Până acum, în meciurile din Austria, Grigoraș a mizat în mod egal pe cei doi, dar Pleașcă pare a fi o variantă cu un plus de apetit ofensiv în acest moment, așa că este foarte posibil ca el să fie cel cu care Pandurii va începe pe partea dreaptă sezonul. Cel căruia Grigoraș i-a dat și responsabilitatea de a purta banderola de căpitan, Marian Pleașcă, vede Pandurii capabilă de a ajunge din nou în Europa: „Eu unul îmi doresc să fiu sănătos în primul rând, iar cu echipa să reușim să ne îndeplinim obiectivul pentru acest sezon. Avem o echipă destul de bună, destul de puternică și cred că putem ajunge din nou în grupele Europa League. Sper ca cei care au venit să se integreze cât mai bine la Pandurii, sigur cei mai vechi dintre noi îi vom ajuta”, a declarat Pleașcă pentru site-ul oficial al Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here