Grigoraș, fan Cupa Mondială

497

Petre Grigoraș nu ratează niciun meci de la Cupa Mondială ce se desfășoară în Brazilia. Ediția braziliană a debutat pe placul lui Grigoraș, cu goluri multe și faze spectaculoase. Fostul elev al lui Grig la Pandurii Târgu Jiu, Ousmane Viera, a debutat cu dreptul la Mondial, dar antrenorul nu a avut timp să-l felicite. „Nu am discutat cu Viera, e ocupat la Mondial. Sincer singurul meci de la Mondial pe care nu l-am văzut a fost Coasta de Fildeş – Japonia. A fost la 4 dimineaţa, nu am reuşit să rezist. Olanda a făcut un meci fantastic. Au fost unele discuţii, Spania a făcut o greşeală, a stat la o temperatură de 10 grade, apoi au venit la umiditate mare şi în partea a doua nu au putut sta în picioare. Dar după prima parte nimeni nu putea anticipa dezastrul, puteau face 2-0, sau dacă Olanda nu marca în minutul 44 poate alta era soarta. Şi Italia a avut o evoluţie bună, meciurile de început au o doză specială, acomodarea cu clima e cea mai grea, iar sud americani au avantaj. Să sperăm că va fi un Mondial spectaculos. Începutul este ok, dătător de speranţe, toată lumea vrea spectacol. Goluri multe, spectacol bun, joc deschis, mă bucur că toţi dau drumul la joc ofensiv, aveam echipe care jucau la 0-0. Acum, goluri multe, faze. Fotbalul spectacol să aibă câştig de cauză”, a declarat, încântat, Petre Grigoraș.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.