Greviști de la Cariera Roșiuța, aduși azi în fața Comisiei de Disciplină!

539

Patru dintre angajații Carierei Roșiuța din cadrul CE Oltenia, aflați în grevă japoneză, verificați la muncă, în dimineața zilei de 26 octombrie, de o echipă de trei șefi, mai exact de șeful de sector, de directorul adjunct al unității miniere și de șeful pe protecția muncii al carierei, vor ajunge, luni, în fața Comisiei de Disciplină. Interesant este că din această comisie fac parte și persoanele care au făcut acel control nocturn, în intenția de a prinde salariații vizați, de la un alt sindicat, dormind la locul de muncă sau sub influența alcoolului, spune liderul Solidaritatea 2013. Directorul Carierei Roșiuța, Constantin David, contestă însă această ipoteză și spune că mai mulți angajați controlați în acea noapte, vor da explicații pentru acte de indisciplină, nu doar membrii de la acest sindicat. Bunoaica nu este convins de corectitudinea acestei comisii și crede în continuare că membrii săi de sindicat ar fi chiar hărțuiți la locurile de muncă.

În noaptea de 25 spre 26 octombrie, doar un sector de la Cariera Roșiuța ar fi fost verificat incognito de către Enescu, directorul adjunct al unității, de către Ion Manea, șeful pe protecția muncii al unității miniere și de șeful de sector respectiv. O spune liderul Nicu Bunoaica, care susține că membrii săi de sindicat nu au fost găsiți băuți ori dormind, la acel control. O mică parte dintre aceștia se aflau, însă, la acel moment, adică la ora 3.00 dimineața, în spațiul în care servesc de obicei masa. Mai exact, au fost găsiți la 20 de metri de locul de muncă, adică în atelierul excavatorului unde nu este praf.

Suspectați că urmau să doarmă!
Explicația lui Bunoaica este contestată însă de directorul carierei, Constantin David anunțând pentru Gorjeanul că în noaptea respectivă mai multe sectoare ale carierei ar fi fost verificate, iar angajații de la sindicatul minoritar se aflau, adevărat, în atelier, dar acolo erau niște bănci întinse. “În acea seară s-a făcut un control pe linia depistării actelor de indisciplină din unitate, adică consum de alcool și așa mai departe. Cei verificați în sectorul respectiv nu au fost prinși dormind ori cu alcool, de cei trei verificatori, ci o parte dintre ei nu au fost găsiți la locul de muncă, ci în atelier unde se afla și CFL-istul și mai mulți angajați, în zonă fiind și niște bănci întinse. Aceștia vor da explicații în aceste zile, dar nu urmărește nimeni membrii vreunui sindicat, ci vrem să taxăm doar faptele de indisciplină. Verificarea s-a făcut urmare a unor sesizări, vor mai fi alte controale”, a spus directorul David, explicând că din comisia respectivă fac parte și alte persoane, nu doar cei trei.

Se teme de trădare!
Bunoaica spune, în schimb, că acea comisie nu ar fi întrunită legal, deoarece din aceasta nu face parte și un reprezentant al acelor angajați, mai exact liderul de sindicat.“Oamenii mei nu vor da, luni, explicațiile pe care și le doresc cei trei. Vom apela chiar la un avocat, iar dacă li se aplică sancțiuni incorecte le vom ataca în instanță. Deja consider viitoarele decizii drept o prigoană și o hărțuire a membrilor mei de sindicat”, a conchis Bunoaica. Sindicatul Solidaritatea 2013 are la Roșiuța 36 de membri, toți aflați în grevă japoneză, dar, coincidență, patru dintre ei sunt chemați, luni, în fața comisiei de disciplină a unității miniere.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.