Gîrjoabă, la rejudecare pentru anularea deciziei de concediere

344

Corneliu Gîrjoabă a primit clemenţă din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova care i-au admis luna trecută recursul declarat în dosarul privind anularea deciziei de concediere de la fostul EMC Jilţ, act semnat anul trecut de fostul director al Diviziei Miniere, Vasile Ogîrlaci. Instanţa din Bănie a casat sentinţa Tribunalului Gorj care l-a trimis şi ea pe fostul director de Resurse Umane de la Jilţ la plimbare, stabilind rejudecarea cauzei la instanţa de fond. Procesul se va repune pe rol la finalul vacanţei judecătoreşti.

Corneliu Gîrjoabă a fost pus pe liber în toamna anului trecut, mai precis în 12 octombrie 2012, el fiind totodată retrogradat din funcţia de director de Resurse Umane în cea de consilier în cadrul aceluiaşi compartiment. Gârjoabă atacă în instanţă anularea acestor acte emise de Divizia Minieră a CEO, dar instanţa Tribunalului Gorj, după opt termene îi respinge cererea pe motiv că a fost tardivă. Gârjoabă, doctorant în management la ULIM, rămâne astfel fără loc de muncă, găsindu-şi refugiu în realizarea unui sindicat, format în mare parte din membri ai familiei sale.
Pe 12 iunie, face însă recurs la Curtea de Apel Craiova încercând să întoarcă sentinţa ce i-a fost nefavorabilă în Gorj. În doar două termene, Gîrjoabă reuşeşte să anuleze sentinţa Tribunalului Gorj şi să ajungă iar la rejudecarea cauzei la instanţa de fond.

Familia Gîrjoabă, pe făraş
Nu numai Corneliu Gîrjoabă a fost prigonit de şefii din CEO, urmare a nenumăratelor nereguli făcute în funcţia de şef de Resurse Umane la CE Turceni, ci şi soţia şi fiul său, ultimul fiind chiar promovat în funcţie de fostul director al unităţii energetice. Ambii ar putea rămâne fără loc de muncă deoarece posturile lor s-au desfiinţat pe noua organigramă, iar ce alternative li s-au propus, nu vor să accepte.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here