Front comun împotriva CE Oltenia. Cer Comisiei Europene să nu aprobe restructurarea companiei

1481

Asociațiile de mediu Bankwatch România și ClientEarth, o organizație non-profit internațională pentru apărarea mediului, au solicitat Comisiei Europene să respingă Planul de Restructurare a Complexului Energetic Oltenia, prin intermediul căruia Guvernul PNL oferă societății un ajutor de stat de peste un miliard de euro.

Activiștii de mediu susțin că folosirea bugetului public pentru restructurarea companiei constituie ajutor de stat ilegal, deoarece planul actual subminează obiectivul Pactului Ecologic European de decarbonizare a sectorului energetic și cel de atingere a neutralității climatice până în 2050.
„În loc să stabilească o dată de eliminare treptată a cărbunelui și să contribuie la tranziția companiei către producția de energie regenerabilă, ajutorul va permite CEO să continue arderea combustibililor fosili prin modernizarea unor instalații care utilizează cărbune, precum și prin înlocuirea unor capacități pe bază de cărbune cu centrale pe gaze fosile”, anunță cele două asociații.
Observațiile vin că răspuns la consultările organizate de Comisia Europeană după decizia de a deschide o investigație cu privire la evaluarea ajutorului de restructurare de 1,3 miliarde de euro care ar urma să fie acordat de Guvernul României Complexului Energetic Oltenia.
„Planul actual este în contradicție cu scopul pentru care ar trebui folosit acest ajutor de restructurare, de a susține CEO să devină o companie energetică viabilă, orientată spre viitor. Planul contravine normelor privind ajutoarele de stat, nefiind nici coerent, nici de perspectivă, și încurajează CEO să mențină status quo-ul și să folosească în continuare combustibilii fosili. Ne așteptăm că instituția europeană să observe acest lucru și să acționeze în consecință”, a declarat Juliette Delarue, avocată specializată în ajutoare de stat în cadrul ClientEarth.
Restructurare necesară, dar nu oricum!
Observațiile organizațiilor arată că ajutorul de restructurare va oferi, de asemenea, un avantaj competitiv pentru CEO, pe care compania nu ar putea să îl obțină în condiții normale de piață.
Activiștii au semnalat Comisiei Europene faptul că Guvernul român a plătit deja către Complexul Energetic Oltenia 241 de milioane de euro pentru a-și achita certificatele pentru 2020, fără a aștepta aprobarea Bruxellesului. Dacă instituția europeană va constată că plățile încalcă legislația UE, CEO ar putea fi obligat să ramburseze suma totală acordată până în prezent.
„Restructurarea companiei este necesară din cauza pierderilor CEO din ultimii ani, provocate parțial și de creșterea prețului certificatelor CO2. Ajutorul pentru restructurare vine la un an după ce Comisia a aprobat un împrumut de salvare pentru CEO de 251 de milioane de euro, acordat de Guvernul României pentru plata certificatelor de carbon aferente anului 2019”, mai precizează activiștii de mediu.
Trebuie spus că Bankwatch România și ClientEarth au depus o plângere la Comisie anul trecut împotriva ajutorului pentru salvare. Cele două organizații au semnalat și faptul că printr-o serie de hotărâri de guvern, statul român a transferat în mod ilegal peste șase milioane de euro din bugetul de stat în conturile CEO pentru exproprieri pentru extinderea minelor de cărbune.
Comisia Europeană va analiza observațiile cu privire la investigația deschisă și va avea 18 luni la dispoziție pentru a lua o decizie finală. Asociațiile de mediu consideră că societatea din Oltenia nu ar trebui să primească niciun ajutor de stat până când Comisia Europeană nu ia o decizie.
IRINA IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here