FRF susține UCB Târgu Jiu la Campionatul European din Croația

660

Echipa de fotbal a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a realizat o performanță extraordinară luând fața multor alte instituții de învățământ superior cu mare tradiție în ceea ce privește competițiile fotbalistice câștigând titlul la Campionatul Național Universitar, însă drumul studenților târgujieni abia începe.

Pentru foarte mulți, succesul obținut la Timișoara de echipa de fotbal a UCB Târgu Jiu a fost unul surprinzător, nu însă și pentru decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, Monica Bîcă fiind de părere că doar începutul a fost mai greu, apoi lucrurile au mers de la sine și ambiția jucătorilor și antrenorilor a făcut din această grupare una redutabilă: „Din nimic am ajuns să câștigăm trofeul. A fost foarte greu la început, dar după aceea mi s-a părut foarte lejer. Echipa s-a omogenizat foarte bine, am trecut de echipe de la Universități foarte mari cu scori extrem de categorice, 5-1, 3-1, 4-0 în finală, cu echipa Universității Babeș Bolyai. S-a omogenizat foarte bine echipa, avem niște studenți foarte buni. Și antrenorii, Bogdan Chivu și Andrei Chiriac, cei doi fiind tot absolvenții noștri. Nu sunt antrenori cu performanțe în spate, dar sunt asistenți universitari la Universitate și s-au ocupat de echipă și au făcut-o foarte bine”, a declarat Monica Bîcă.

Își doresc să confirme la Osijek
Drumul deschis în urmă cu câteva luni cu o idee ce unora le părea nebunească, aceea de a se bate cu universități de tradiție din România, continuă acum cu un vis european. Echipa UCB-ului va reprezenta România la Campionatul European Universitar. Monica Bîcă este convinsă că și în Croația echipa sa va avea evoluții apreciate: „Vom merge în Croația, între 21 și 28 iulie, la Osijek, la Campionatul European Universitar. Vom vedea ce vom face și acolo, noi ne vom face treaba la fel ca și până acum. Echipa este foarte OK, foarte disciplinată, cu băieți modești și care au muncit foarte mult pentru fiecare rezultat în parte și cred că asta a contat cel mai mult. Au crezut în fiecare meci, l-au abordat echilibrat, foarte serios și vor să facă lucrul acesta și de acum încolo. Vor să demonstrăm că suntem foarte serioși. E cel mai important lucru. Ei chiar își doresc să aibă și acolo un rezultat foarte bun”, a mai declarat decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Pe cheltuiala federației
Inițial, conducerea UCB Târgu Jiu s-a speriat de ceea ce li se deschidea în față, adică de participarea la acest campionat european. Gândul le era la tot ceea ce înseamnă cost legat de o astfel de participare, fondurile nefiind calculate să fie suficiente până la acest nivel. Îngrijorarea le-a fost însă spulberată foarte repede după ce au aflat că toate cheltuielile vor fi suportate de federația de specialitate și de Ministerul Educației și Cercetării Științifice: „Am fost premiați după finală de președintele Federației Române de Fotbal, de Răzvan Burleanu, și am primit asigurări că vom fi susținuți pentru participarea la Campionatul European Universitar din Croația. Ne vor asigura inclusiv transportul. Ne făceam probleme și din acest punct de vedere pentru că drumul este destul de costisitor până acolo, dar auzindu-ne vorbind ne-au spus că nu trebuie să ne facem astfel de griji, ei vor asigura toate costurile. Acestea vor fi suportate de federație și Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cheltuieli de transport, cazare și masă”, a mai declarat Monica Bîcă. Aceasta speră ca pe lângă ceea ce oferă federația și ministerul, echipa sa să beneficieze și de sponsorizări: „Am înțeles că vom fi contactați și de o firmă pentru echipament sportiv și de alți sponsori care vor dori să-și inscripționeze numele pe tricouri. Fiind o competiție internațională, care, din câte am înțeles, va fi transmisă și la TV, probabil de cei de la Digi, presupun că vom avea și sponsori. În consecință, noi nu vom avea niciun fel de cheltuială. Probabil, va veni alături de noi și cineva de la federație”, a încheiat Monica Bîcă.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.