Eveniment artistic – „Grafică de carte” de Florin Preda-Dochinoiu, în faţa admiratorilor săi din Gorj şi Târgu Jiu

1173

Artistul plastic ce expune Grafică de carte în Sala Florin Isuf a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj – Florin Preda-Dochinoiu, doljean după obârşii, dar stabilit la Motru, merită felicitările noastre scrise. Pentru întreaga activitate, unanim recunoscută de personalităţile numeroase ce i-au onorat vernisajul.

Expoziţia Grafică de carte a lui Florin Preda-Dochinoiu face parte dintr-o serie, ce va cuprinde 28 de expoziţii, ce vor fi găzduite anul acesta când GorjFest va ajunge la ediţia a XXVII-a. Evenimentul artistic este aşteptat de mai multă vreme, constituind debutul unui nou proiect – acela de a aduce în faţa publicului iubitor de artă tineri plasticieni ce dau tot ce-i mai frumos din comunitatea de unde provin. Ne aflăm în faţa unui artist autentic, ce-şi înţelege menirea, rolul său şi locul în societate, responsabilitatea de creator.
expozitie grafica de carte  (1)Florin Preda-Dochinoiu a mai expus de la Motru, la Târgu-Jiu şi până la Paris. Iar anul acesta, cu sprijinul generosului artist al imaginii – Teodor Dădălău – şi al CJPCPCT Gorj se va deplasa cu o expoziţie personală şi la Plevna(Bulgaria). La vernisajul expoziţiei Grafică de carte s-a lansat şi un Album cu acelaşi nume, ca supliment al revistei HAZUL. Scriitorul Ion Cepoi prefaţează albumul afirmând că: „De mai mult timp, Florin Preda-Dochinoiu încearcă să demonstreze (şi reuşeşte) că şi din punct de vedere artistic Motru este cu adevărat al doilea municipiu al Gorjului (ca moderator Ion Cepoi s-a autocitat (şi a reevaluat importanţa Motrului, pe care-l consideră drept a doua capitală culturală a judeţului Gorj, n.m I.P.)” Iar la finalul Cuvântului înainte al albumului Grafică de carte, acelaşi Ion Cepoi conchide: „Dacă mai adăugăm că este şi fondatorul Salonului de pictură „Arte mici”, ajuns, iată, la cea de-a VIII-a ediţie, avem portretul exact al unui artist adevărat, care şi-a înţeles nu doar menirea hărăzită de soartă, ci şi locul pe care trebuie să-l ocupe în rândurile comunităţii în care trăieşte şi creează.”
expozitie grafica de carte  (2)Florin Preda-Dochinoiu a ilustrat cărţile unor mari scriitori, încât primul beneficiar al harului său nepereche – poetul, fabulistul şi publicistul Nicolae Dragoş ne-a mărturisit surpriza avută ori de câte ori trimitea cărţile domniei sale cu autograf la mari scriitori. Iar aceştia îl sunau să-i mulţumească şi întrebau cine este autorul ilustraţiei! Semn clar că: „Încă demult, o sumedenie de scriitori şi-au dat seama marele lui talent, mărturiseşte Nicolae Dragoş.”
Poetul Alex Gregora, şi el membru al Uniunii Scriitorilor din România, a povestit cum, cu foarte mulţi ani în urmă, împreună cu poetul craiovean Constantin Preda l-au făcut o vizită graficianului Florin Pucă, la Bucureşti. Iar Constantin Preda l-a întrebat dacă-l pot lua cu ei şi pe un puşti, elev în clasa a VII-a, cu ei. Ei bine, l-au luat şi de atunci îl cunoaşte pe Florin Preda-Dochinoiu, care nu-şi mai desprindea ochii de la şevaletul lui Florin Pucă. Ce-i drept, şi celebrul ilustrator de carte care era Florin Pucă l-a îndrăgit şi de atunci Florinel cel mic, ajuns astăzi artistul matur, şi-a găsit chemarea spre artă. Recunoscând că principalul său dascăl într-ale graficii de carte este regretatul Florin Pucă.
expozitie grafica de carte  (3)Primăria Motru, prin Primarul Gigel Jianu, aflat şi domnia sa la vernisaj ca organizator, l-a elogiat spunând: „Florin Preda Dochinoiu, motreanul căruia îi datorăm Salonul de pictură Arte Mici, reuşeşte să evidenţieze Motrul în rândul artelor, lucrările sale îndeplinindu-şi cu brio rolul asumat, atât educativ, cât şi cognitiv. Mulţumim, Florin Preda Dochinoiu! Pentru minunata grafică şi pentru implicare.”
Cam atât, deocamdată, despre graficianul Florin Preda-Dochinoiu, care la finalul vernisajului ne-a dovedit, prin scurtul său cuvânt, că este şi un valoros teoretician al artei domniei sale. Artă cu care l-a dăruit Cel de Sus.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.