“Merităm statuie! În 3 ani, fotbalul nostru se duce.”
(Gheorghe Hagi, declaraţie la conferinţa de presă după meciul amical România-Paraguay 1998)
Echipa României la Campionatul Mondial de Fotbal, 1998, Franţa
1. Stângaciu
2. Petrescu
3. Dulca
4. Doboş
5. Gâlcă
6. Gheorghe Popescu
7. Lacătuş
8. Munteanu
9. Moldovan
10. Hagi
11. Ilie
12. Stelea
13. Ciobotariu
14. Niculescu
15. Marinescu
16. Gabriel Popescu
17. Dumitrescu
18. Filipescu
19. Stîngă
20. Selymes
21. Craioveanu
22. Prunea
Antrenor: Iordănescu
De fiecare dată când joacă naţionala României, chiar dacă de ani buni se găsesc numeroase scuze pentru rezultatele slabe ale fotbalului românesc, suporterii naţionalei sunt de nelipsit. Pentru majoritatea românilor, indiferent dacă sunt pasionaţi de fotbal, indiferent dacă sunt stelişti, dinamovişti, rapidişti, etc, atunci când joacă România, în faţa oricărui adversar, devin susţinători ai tricolorilor. Din nefericire, din diverse motive, ultima participare a României la un Campionat Mondial datează din 1998, tricolorii ratând de fiecare dată următoarele campionate mondiale. În acelaşi an, la finalul meciului amical cu Paraguay, supărat pe întrebările jurnaliştilor, Gheorghe Hagi afirma faptul că performanţa tricolorilor ar trebui apreciată, preconizând că în următorii 2-3 ani, fotbalul românesc “se va duce”.
Decizia din Dosarul Transferurilor a şocat fotbalul românesc! Arestarea lui Gică Popescu, cu o zi înainte de a candida la alegerile pentru şefia FRF, contrastează în mod fundamental cu afirmaţia lui Gică Hagi din 1998. Se pune următoarea problemă: ce reacţie ar trebui să aibă statul faţă de propriile valori atunci când aceştia încalcă legile? În privinţa graţierii, Victor Ponta –în calitate de cetăţean-, Crin Antonescu, Valeriu Zgonea, s-au pronunţat în favoarea lui Gică Popescu, invocând argumentul că acesta reprezintă o valoare pentru România. Însă, decizia graţierii aparţine unui singur om: Preşedintelui României, Traian Basescu.
În mod paradoxal, cred ca o eventuală graţiere l-ar ajuta în primul rând pe Băsescu, oferindu-i posibilitatea de a deveni un “erou naţional”, ştergând nemulţumirea românilor faţă de exercitarea funcţiei de preşedinte. În plus, Crin Antonescu şi Victor Ponta vor avea o dificultate în a-l critica pe Băsescu în faţa microbiştilor. Problema este diferită de cazul lui Gigi Becali, întrucât principalul mesaj al avocaţilor şi apropiaţilor lui Becali reflectă ideea că acesta a fost închis politic, ori Băsescu nu putea, prin intermediul graţierii, să lase supciunea că Becali a fost într-adevăr închis pe nedrept. În schimb, la Gică Popescu, deşi au fost câţiva care au afirmat că această pedeapsă are ca obiectiv anularea şanselor ca Popescu să preia preşedenţia Federaţiei Române de Fotbal, principalul argument priveşte imaginea şi valoarea de fotbalist a lui Gică Popescu. Totodată, o diferenţă majoră dintre cei doi priveşte modul de exprimare în public: Becali era mai mereu vulcanic, contrastând cu calmul lui Gică Popescu.
Pe fondul tensiunilor dintre PNL şi PSD, Băsescu are o şansă nesperată de a-şi recăpăta imaginea. După ce în 2007, Traian Băsecu l-a graţiat pe Ion Draica – fostul campion mondial şi olimpic la lupte greco-romane, având acoperire constituţională, cred că Traian Băescu nu va rata o asemenea ocazie. Pericolul unui asemenea demers constă însă, în efectul de precedent: dacă un om este graţiat datorită faptului că reprezintă o valoare naţională pentru ROMÂNIA, atunci orice om care este o valoare naţională merită graţiat? Gică Hagi, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, şi mulţi alţii, au imunitate?
Adrian-Vladimir COSTEA
