Edi Iordănescu se gândește doar la salvarea de la retrogradare / “Ne apasă (…) nevoia de puncte”

571

Mulți au visat după primele meciuri din 2015 la o revenire a echipei în lupta pentru un loc de cupă europeană, însă Pandurii s-a îndepărtat de această oportunitate odată cu ultimele rezultate. Edi Iordănescu spune că el și jucătorii ar trebui să rămână concentrați acum pe obiectivul stabilit în iarnă, acela de a evita retrogradarea.

Etapă cu etapă, meci cu meci, Pandurii trebuie să adune puncte pentru a se îndepărta de zona fierbinte a clasamentului. Antrenorul gorjenilor, Edi Iordănescu, spune că Pandurii din următorul calup de trei jocuri trebuie să obțină un minimum de cinci puncte pentru a se considera în grafic, altfel situația se poate înrăutăți și mai mult: “Ne apasă pe toți situația, doar avem nevoie de puncte, un grafic pe care trebuie să-l atingem. E acum o presiune, nu avem ce să facem, urmează un calup de trei jocuri din care trebuie să scoatem puncte. Câte? Nu mai vreau să mă pronunț câte, deși le calculez mereu, dar îmi doresc minimum cinci puncte. Ăsta ar fi necesarul ca să mai urcăm în clasament. Nu mă gândesc de la cine, cum le-om lua, să fie acolo… Ne trebuie punctele astea neapărat, ca să revenim în grafic și să scăpăm și de meciurile foarte grele reprezentate de Petrolul și Astra”, a declarat antrenorul Pandurilor. Acesta spune că misiunea echipei pare a fi una mai ușoară evoluând în fața Petrolului și Astrei, adică a unor echipe care nu refuză jocul: “Sigur, vom întâlni doi adversari foarte grei, cu calitate, e vorba de Petrolul și Astra, dar în același timp poate că e bine pentru că aceste două echipe chiar o să joace fotbal. Nu sunt deloc tipul de adversari care refuză jocul. Iar când am avut asemenea parteneri de întrecere, am avut și noi o evoluție bună. Dacă ne uităm la victoriile din acest an ale pandurilor, toate au fost incontestabile…”, a mai declarat antrenorul Edi Iordănescu.

Îndemnul lui Edi: “Să fim realiști!”
Când Pandurii se afla pe val, e drept pentru o perioadă destul de scurtă, a încolțit ideea că echipa gorjeană poate ajunge din nou acolo unde a reușit în urmă cu doi ani, pe stadione importante ale Europei, în Europa League. Edi Iordănescu spune însă că la acest moment echipa nu este pregătită nu doar să ajungă acolo, ci mai ales să facă față onorabil unei astfel de provocări. “Lumea se gândea la un moment dat la Europa. Mai puțin eu! Întotdeauna am negat asta. Trebuie să fim realiști. Pe de altă parte, am putea discuta și despre Europa, despre ceea ce ar însemna pentru sezonul următor. În condițiile în care ai 12-13 jucători care e posibil să plece la vară… Păi intri, vrei nu vrei, într-o perioadă de reconstrucție. Eu de aceea am spus că vreau să pun accent foarte mult pe selecție. Și o să vedeți la momentul oportun ce înseamnă, pentru că nu vreau să mă antepronunț. E adevărat, ar fi un vis Europa pentru toți, însă vine un an în care pleci de acasă, un an în care schimbi 12-13 jucători și ca să poți să joci pe mai multe fronturi e foarte greu. Deci trebuie să fim realiști și să ne vedem lungul nasului”, spune Edi Iordănescu.
Pe de altă parte, conducerea clubului a depus deja dosarul de licențiere pentru sezonul următor și a cerut inclusiv licența pentru participarea în cupele europene. În obținerea licenței, Pandurii pare a nu avea mari emoții, deocamdată lucrurile stând destul de bine din acest punct de vedere la Târgu-Jiu. În cazul în care Pandurii ar reuși să depășească problemele din campionat, în ciuda circumspecției arătate acum de Edi Iordănescu în ceea ce privește o campanie europeană, participarea în Europa League și calificarea echipei în grupe ar putea constitui o adevărată mină de aur pentru club, care în acest fel ar putea lejer să se autofinanțeze, banii primiți de la UEFA, în cazul în care sunt corect gestionați, putând asigura supraviețuirea echipei fără niciun fel de probleme.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.