Drumul de rocadă prinde contur

315

foto 021Lucrările la drumul de rocadă din municipiul Târgu-Jiu sunt în toi. Unul dintre cele şapte tronsoane este aproape gata, în prezent lucrându-se pe mai multe porţiuni din şoseaua de centură care leagă ieşirea spre Romaneşti de cea spre Turcineşti.

Reabilitarea drumului de rocadă a început în luna martie a acestui an, fiind vorba despre un drum de aproximativ 13 kilometri lungime. „Dacă privim cu câteva luni în urmă, mai bine zis în luna martie, cunoaştem, cu toţii că atunci au început propriu-zis lucrările la modernizarea drumului de rocadă. Este vorba despre un drum de peste 13 kilometri. Drumul porneşte de undeva din partea de sud a municipiului, de la podul de cale ferată de la Romaneşti şi va continua pe un traseu nou, un prim tronson, care va devia circulaţia din cartierul Romaneşti undeva pe partea stângă, sensul de mers către Petroşani”, a declarat Marius Ionescu, director tehnic în cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Primul tronson este realizat aproape în totalitate la nivel de infrastructură, lucrările fiind realizate într-un ritm destul de alert, pentru ca iarna să nu le surprindă în toi.

Circulaţie dirijată, pe drumul de centură

foto 028„Acest prim tronson este, la ora actuală, realizat, din punct de vedere al lucrărilor de infrastructură, până la nivel de balast stabilizat, se mai fac o serie de lucrări la realizarea drenelor colectoare pentru preluarea apelor şi montarea podurilor şi podeţelor urmând ca, ulterior, să se treacă efectiv la lăţirea podului de cale ferată din zona Romaneşti. Drumul prezintă, în total, şapte tronsoane de lucru. În tronsonul şase se lucrează de o parte şi de alta a drumului privind partea de realizare a rambleurilor, a casetelor şi a drenurilor colectoare. Circulaţia nu a fost întreruptă pe acest drum, fiind dirijată”, a mai spus Ionescu. Mai există un tronson finalizat din punct de vedere al lucrărilor de infrastructură, tronsonul şapte, care face legătura între drumul de centură propriu-zis şi drumul DN 67. „Vom pregăti toate aceste lucrări până în toamnă, târziu, astfel că în iarnă să intrăm în condiţii bune, pentru a putea face deszăpezirea dar mai ales circulaţia”, a completat directorul tehnic.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here