DPCLEP Târgu-Jiu a eliberat 16.713 acte de identitate

316

Pe parcursul anului trecut, Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu a eliberat 16.713 acte de identitate. Din totalul acestor acte, 16.086 sunt cărţi de identitate şi 627 cărţi de identitate provizorii. De asemenea, au fost eliberate 4.895 cărţi de alegător.

Atribuţiile DPCLEP sunt de a asigura întocmirea, păstrarea, evidenţa şi eliberarea actelor de stare civilă, a cărţilor de identitate, a cărţilor de alegător şi a listelor electorale. În cursul anului 2012, lucrătorii direcţiei au acţionat pentru o mai bună deservire a cetăţenilor, prin realizarea unui dialog civilizat cu aceştia, creşterea operativităţii în soluţionarea cererilor adresate Serviciului Evidenţă şi Serviciului Stare Civilă, o organizare mai eficientă a activităţii funcţionarilor, creşterea responsabilităţii acestora în executarea atribuţiilor profesionale. În acest sens, la Serviciul de Evidenţă au fost eliberate 16.713 acte de identitate, dintre care 16.086 – C.I. şi 627 cărţi de identitate provizorii. Mai mult decât atât, au fost eliberate cetăţenilor 4,895 cărţi de alegător.
Cât priveşte restanţierii, la sfârşitul anului 2012 se înregistra un număr de 2.106 persoane, din care 402 la prima eliberare şi 1.704 la expirare, din care restanţe justificate erau 641, astfel: 260 plecaţi în străinătate, 118 plecaţi în alte localităţi din ţară, 22 posibil decedaţi, 11 reţinuţi/arestaţi, 271 necunoscuţi la adresă, 5 urmăriţi şi 8 reprezentând alte cazuri.

Măsuri pentru diminuarea numărului persoanelor fără acte
În vederea diminuării numărului de persoane fără acte de identitate, cât şi a celor care au actele expirate, s-au desfăşurat o serie de activităţi. În urma selectării şi tipăririi listelor cu persoanele cu acte expirate şi înaintarea lor pe bază de adresă la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu şi posturile de poliţie comunale arondate, prin DCJEP Gorj, s-au primit 1.404 rapoarte din partea acestora, din care 454 au fost operate în baza de date.
Au fost verificate în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor 19.561 persoane.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here