Dosare de pensie pe caz de boală, respinse de la aprobare

459

casa de pensiiConducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj s-a văzut nevoită să respingă de la începutul acestui an şi până acum un număr de cinci cereri de pensionare pe caz de boală.

„Chiar dacă medicul expert şi-a dat avizul, noi nu contestăm diagnosticele, astfel că nu ne băgăm pe partea medicală. Am dat respingeri deoarece cetăţenii nu îndeplinesc vechimea minimă în câmpul muncii”, a declarat Maria Udroiu, director adjunct al CJP Gorj. Cei cinci solicitanţi sunt trei femei şi doi bărbaţi din localităţile Negomir, Dănciuleşti, Mătăsari, Stoina şi Târgu-Jiu. „Două dosare avem cu diagnosticul de grad II de invaliditate, iar trei de gradul al III-lea de invaliditate. Pentru a obţine pensie, ei trebuiau să aibă minimul de vechime”, a completat Udroiu.

Ca exemplu, din cei cinci solicitanţi, o femeie, născută în 1959, care avea nouă ani şi şapte luni lucraţi, nu putea ieşi la pensie deoarece avea nevoie de 11 ani. „Un bărbat are o vechime în muncă de trei ani şi două luni, însă mai are nevoie de opt luni lucrate ca să putem da avizul favorabil. O alta mai are nevoie de doar şase luni pentru a se putea pensiona, în prezent neavând decât zece ani şi patru luni petrecuţi în câmpul muncii”, a mai spus adjuncta CJP Gorj.
Cea mai mică pensie pentru cei cu grad de invaliditate din judeţ este de 350 de lei, pensia medie fiind de 608 lei. De altfel, cea mai mare pensie o are un cetăţean din municipiul Târgu-Jiu, încadrat cu grad de invaliditate, ce are un venit lunar de peste 1.800 de lei. Acesta are şi mulţi ani de muncă, iar de-a lungul vremii a ocupat funcţii care îi ofereau un salariu bun, având şi o ridicată pregătire profesională.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here