Dosar penal pentru un iubit agresiv din Bolboși

121

La data de 12 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 51 de ani, din comuna Mătăsari, cu privire la faptul că fiica sa a fost bătută, în urmă cu 4 zile, de către concubinul ei. La adresa apelantului s-a deplasat un echipaj de poliție, care, în urma verificărilor efectuate a constatat că, în timp ce o tânără de 21 de ani, din Mătăsari, se afla în terasa unui local public din comuna Bolboși, pe fondul unor discuții în contradictoriu avute cu concubinul său, de 41 de ani, din comună, acesta ar fi lovit-o cu palmele și pumnii, fără a-i provoca leziuni vizibile, iar ulterior a amenințat-o cu acte de violență de natura să îi provoace o stare de temere.

În urma celor constatate s-a întocmit formularul de evaluare a riscului, în urma căruia s-a constatat că există risc iminent, fapt pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here