Doljeni arestaţi după ce au furat poşeta unei târgujience

367

suspecti furt poseta (8)Doi tineri din judeţul Dolj au fost reţinuţi după ce au furat poşeta unei târgujience. Profitând de neatenţia femeii, cei doi tineri i-au sustras acesteia poşeta de pe căruciorul de cumpărături şi au fugit de la locul faptei cu o maşină înmatriculată în străinătate. Oamenii legii au reuşit însă să-i prindă pe cei doi suspecţi în aproximativ o oră, în timp ce încercau să părăsească judeţul Gorj.

Doi tineri în vârstă de 20 de ani din Dolj riscă să-şi petreacă următorii ani în spatele gratiilor după ce au furat poşeta unei târgujience. Femeia de 58 de ani se afla în parcarea unui supermarket din municipiu când unul dintre suspecţi, profitând de neatenţia acesteia, i-a sustras de pe căruciorul de cumpărături poşeta în care se aflau un telefon mobil, bijuterii din aur, documente de identitate, precum şi suma de 1.500 lei. Tânărul s-a urcat apoi într-un autoturism înmatriculat în străinătate şi împreună cu complicele său au fugit de locul faptei însă au fost prinşi o oră mai târziu, în timp ce încercau să părăsească judeţul Gorj. „Imediat de la sesizare, pe arterele de circulaţie din judeţ au fost instituite filtre ale poliţiei pentru depistarea autoturismului cu care se deplasau suspecţii. În jurul orelor 21:40, autoturismul a fost identificat şi oprit în trafic pe DE 79, în localitatea Ţânţăreni, de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea. Poliţiştii au identificat în autovehicul pe G.Ş.F., de 20 ani, din comuna Gherceşti, judeţul Dolj, conducătorul autoturismul şi S.D.C., de 20 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, pasager pe scaunul stânga faţă. Asupra unuia dintre suspecţi a fost găsită suma de 1.000 lei. În autovehicul a fost găsit telefonul mobil sustras părţii vătămate, diverse sume de bani, un şiş, o cagulă dar şi alte bunuri care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Geanta furată de cei doi tineri a fost găsită de poliţişti la intrarea în localitatea Vârţ, în apropierea unui pod, unde cei doi tineri o aruncaseră, fără să ştie că, pe lângă cei 1.000 de lei pe care îi luaseră din portofelul femeii, în geantă se mai găseau bijuterii de aur şi suma de 500 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral de către poliţişti şi a fost restituit părţii vătămate.

25 de zile de arest preventiv

Cei doi suspecţi au fost prezentaţi vineri cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cei doi fiind arestaţi pentru 25 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here