Doi gorjeni, găsiţi morţi

585

Trupurile neînsufleţite a doi gorjeni au fost descoperite, ieri dimineaţă, unul în albia unui pârâu din  Crasna, iar celălalt în albia râului Gilort. În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.

Unul dintre gorjenii găsiţi morţi este un bătrân de 83 de ani, din satul Cărpiniş. Acesta ar fi murit după ce ar fi căzut de pe bicicleta cu care se deplasa şi s-ar fi lovit la cap. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost descoperit marţi dimineaţă, în albia unui pârâu din satul Aninişul din Vale, la câteva ore de la producerea decesului. „La data de 03 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi despre faptul că, în albia unui pârâu din satul Aninişul din Vale, a fost găsit căzut peste o bicicletă şi decedat un bărbat de 83 de ani, din satul Cărpiniş. Cu ocazia examinării sumare a cadavrului bărbatului, s-a constatat faptul că prezintă excoriaţii la nivelul feţei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

A murit după ce a plecat la cules de ciuperci
Tot ieri dimineaţă a fost descoperit şi trupul neînsufleţit al unui bărbat de 52 de ani, din Licurici. Acesta a sfârşit înecat în râul Gilort după ce a plecat la cules de ciuperci luni seara. Când a văzut că bărbatul nu se mai întoarce, familia acestuia a sunat la Poliţie. „La data de 02 noiembrie., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţiei Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de o femeie, de 42 de ani, din comuna Licurici, cu privire la faptul că fostul său soţ, de 52 de ani, a plecat de la domiciliul fiicei sale, din comuna Jupâneşti şi nu s-a mai întors. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, în această dimineaţă, bărbatul a fost găsit decedat în albia râului Gilort”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.