Doi gorjeni au furat din locuinţa unei bătrâne

401

Doi gorjeni din Aninoasa au fost reţinuţi de poliţişti fiind suspectaţi că au furat din locuinţa unei bătrâne de 74 de ani mai multe bunuri. Valoarea prejudiciului cauzat se ridică la 2500 de lei.

Poliţiştii din Aninoasa au fost sesizaţi de către o localnică în vârstă de 74 ani, cu privire la faptul că în noaptea de 15 spre 16 martie a.c., persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă şi i-au sustras din beciul casei mai multe bunuri (o căldare din cupru, menghină, unelte de tâmplărie). Prejudiciul creat de cei doi hoţi a fost de aproximativ 2.500 lei. Pe parcursul cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecţii furtului, C.M.O., de 23 ani şi M.N.D., de 19 ani, ambii din comuna Aninoasa. Cu două zile în urmă cei doi suspecţi au fost depistaţi de poliţişti, în timp ce se deplasau pe raza localităţii Aninoasa, cu un autoturism. Cu ocazia controlului, în portbagajul autovehiculului a fost găsită căldarea din cupru, pe care suspecţii intenţionau să o valorifice pe raza altei localităţi. „Cei doi tineri sunt suspectaţi de comiterea unui furt din locuinţă. Aceştia au pătruns pe timpul nopţii într-o locuinţă aparţinând unei vârstnice de 74 de ani. De aici au sustras un recipient din cupru, mai multe unelte pentru tâmplărie şi o bormaşină, aceste bunuri le-au transportat la domicilul unuia dintre suspecţi, iar ulterior au fost identificaţi de către poliţişti în trafic în timp ce transportau acel recipient din cupru către un centru de colectare a fierului vechi”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Poliţiştii au dispus reţinerea celor doi suspecţi, pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Ieri cei doi suspecţi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here