DGASPC Gorj organizează o competiție sportivă pentru persoanele cu dizabilități

568

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, în colaborare cu Primăria comunei Runcu, organizează Competiția sportivă pentru persoanele cu dizabilități ”Cupa Susenilor”, ediția a VIII–a, adresându-se exclusiv persoanelor cu diverse grade de handicap, instituționalizate sau neinstituționalizate. La concurs vor participa persoane din județele Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.

Pentru ediția din acest an a Competiției sportive pentru persoanele cu dizabilități ”Cupa Susenilor”, ediția a VIII–a, care se va desfășura în perioada 14-15 mai 2018, la sediul C.I.A. Suseni, din comuna Runcu, sat Suseni, nr. 102, jud. Gorj, ”Cupa Susenilor”, va reuni participanți din Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.
Acțiunea vizează dezvoltarea spiritului sportiv în viața beneficiarilor de servicii sociale, fiind unul dintre demersurile D.G.A.S.P.C. Gorj inițiate în scopul promovării unei imagini pozitive a persoanelor cu dizabilități, cât și pentru combaterea percepțiilor stereotipice cu privire la acestea.
Probele din cadrul competiției sportive se vor desfășura marți, 15 mai 2018, începând cu ora 09:00 și vor consta în: alergare normală, aruncarea mingii de baschet la coș, tenis de masă, alergare cu căruciorul cu rotile 30 m, aruncare cu cercul, șah și table.
Evenimentul sportiv se va încheia la ora 12.30 cu o festivitate de premiere, iar câștigătorii vor primi diplome, cupe și medalii. Pentru crearea unui ambient plăcut, în completarea competiției sportive, Ansamblul Folcloric ”Cheile Oltețului” al comunei Polovragi și Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” vor susține câteva momente de dansuri și obiceiuri gorjenești.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.