Deputata Mocioi cere demisia conducerii CEO

315

Deputatul PNL Gorj, Niculina Mocioi, susține că îmbunătățirea situației Complexului Energetic Oltenia și evitarea intrării în insolvență trebuie să înceapă cu demisia actualei conduceri și nu cu tăieri și reduceri ale veniturilor angajaților. “Echipa condusă de Laurențiu Ciurel și-a arătat încompetența în cei doi ani și jumătate de conducere. Nu a încasat creanțele, sumele chiar au crescut. În 2013, creanțele erau de 760 de milioane, iar în 2014 au ajuns la 985 de milioane de lei. Situația companiei este grea, însă constat și o lipsă de viziune a directorului Laurențiu Ciurel. Nu numai certificatele verzi și cele carbon sunt cele care produc pagube. Pe lângă situația din piață avem de-a face și cu un management defectuos al cărui scop pare să fie falimentul”.
Deputatul a mai spus că oprirea angajărilor pe criterii politice ar fi o soluție pentru redresarea companiei: “Nu pot crede că domnul Ciurel este un manager care vrea să facă din această companie una performantă, din moment ce face angajări pe criterii pe care doar dumnealui le știe, în timp ce anunță programe de restructurare. Dacă CE Oltenia va intra în insolvență, așa cum ne spun cei de la companie, vina va fi doar a conducerii, și a lui Victor Ponta, Ion Călinoiu, Florin Cârciumaru și PSD Gorj, care au girat și girează și acum această echipă. Să oprească angajările și promovările pe prietenii. Conducerea a tăiat în ultimii ani de la investiții și angajați. Singurele majorări sunt și au fost cele pentru contractele de mandat și creanțele”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here