De Ziua Eroilor, prima acţiune a Cercului Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu”

328

DSC_1872Cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor, joi, 2 iunie 2011, Cercul Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, alături de Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” – Vădeni şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor au omagiat eroii gorjeni căzuţi la datorie pentru apărarea ţării în timpul celor două războaie mondiale.

Joi, 2 iunie, începând cu ora 9.30, elevii Colegiului Naţional Ecaterina Teodoroiu au vizitat Casa DSC_1964Memorială „Ecaterina Teodoroiu”. De la ora 10:00, la Monumentul închinat eroilor gorjeni Ecaterina Teodoroiu – eroina de la Jiu, Nicolae Greavu – aviator şi alţii, din cartierul Vădeni, a fost oficiat un Te Deum închinat eroilor, de către preotul Doru Drăghici (Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Vădeni) prin strădaniile căruia a fost ridicat şi acest monument. Slujba religioasă a fost urmată de un moment evocator, la care au luat cuvântul: profesor dr. Gheorghe Nichifor – Preşedintele Filialei Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (S.Ş.I.R.), profesor Andrei Popete-Pătraşcu – Preşedintele Cercului Cultul Eroilor “Ecaterina Teodoroiu”, profesor Valentin Pătraşcu (Muzeul de Istorie şi Arheologie „Alexandru Ştefulescu”), preotul Doru Drăghici şi Sabina Lupu – strănepoata eroinei Ecaterina Teodoroiu. „Elevii prezenţi la manifestare sunt membrii ai Cercului Cultul Eroilor de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, participând la toate acţiunile de omagiere a eroilor gorjeni. Şi-au exprimat dorinţa de a fi prezenţi astăzi în cartierul Vădeni, spunând că acolo s-a născut eroina Ecaterina Teodoroiu, se găseşte Casa Memorială a acesteia şi Monumentul, flancat de două tunuri, pe care este înscris numele său alături de alţi eroi gorjeni.” Manifestarea s-a încheiat cu depunerea de flori la Monumentul Eroilor, oferirea unei Diplome de onoare din partea S.Ş.I.R. Gorj, preotului Doru Drăghici pentru activităţile dedicate istoriei şi cinstirii eroilor, prin strădania căruia s-a ridicat şi Monumentul Eroilor, precum şi a unui drapel cu însemnele Cercului Cultul Eroilor “Ecaterina Teodoroiu”, strănepoatei eroinei de la Jiu. Acest drapel va fi depus de către urmaşa eroinei la Casa Memorială din Vădeni. Despre acest eveniment, preotul Doru Drăghici a spus: „Manifestarea de astăzi se încadrează în rândul sărbătorilor religioase importante ale Bisericii, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătorind praznicul Înălţării Domnului. Această zi este dedicată şi omagierii eroilor neamului, în fiecare biserică aceştia fiind pomeniţi, prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001.” O zi cu o asemenea încărcătură spirituală nu putea să treacă nemarcată de către membri Cercului Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Manifestarea organizată de aceştia s-a încadrat perfect în contextul comemorării Eroilor.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here