DAR DIN DAR SE FACE RAIUL

723

Solidaritatea, toleranța, încrederea, spiritul civic și responsabilitatea socială ne transformă în persoane conștiente și implicate activ în acțiunile de voluntariat,  care nu sunt de fapt decât forme de învățare socială. Astfel, în cadrul acţiunilor derulate în cadrul SNAC şi al Proiectului educaţional ,, Ne jucăm, învăţăm şi creştem împreună!”, cu ajutorul părinţilor preşcolarilor care frecventează grupele mică A, mijlocie B, mare B de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.8 Tg-Jiu, s-a desfăşurat în săptămâna 19-23 noiembrie 2018, sub coordonarea cadrelor didactice ale grupelor amintite, o acţiune de donare de fructe și legume copiilor beneficiari ai programelor desfășurate de Complexul de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială Tg-Jiu, în cadrul campaniei sociale ,,Săptămâna legumelor și fructelor donate”. Prin această acţiune s-a dorit sprijinirea, înţelegerea nevoilor copiilor proveniţi din medii defavorizate, precum şi creşterea nivelului de implicare a cadrelor didactice şi a părinţilor preşcolarilor grădiniţei prin promovarea mișcării de voluntariat la nivelul grădiniței. Coordonatorii acţiunii mulţumesc celor care s-au implicat şi au acordat sprijin pentru derularea acesteia.
Prof. Popescu Daniela
Prof. Rusu Gabriela

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here