Cum ferim bebeluşii de caniculă?

539

bebelusiUneori, tinerele mămici îşi fac probleme de faptul cum ar trebui să se comporte cu cel mic în zilele caniculare. O situaţie relativ normală, dacă e să ne referim la temperaturile ridicate din ultimele zile. Radiaţii UV despre care se spune că sunt deosebit de periculoase, erupţii solare, par să le de-a de gândit părinţilor celor mici.

Iată câteva sfaturi pentru cel mic, astfel încât să-l ajute să treacă mai uşor peste zilele toride de vară:

– Hidratarea este foarte importantă – chiar dacă este încă bebeluş şi nu e obişnuit cu senzaţia de sete, se recomandă administrarea zilnică a minim 10 ml de apă;

– ziua când soarele e foarte puternic puneţi în geamurile încăperii cearceafuri astfel încât razele soarelui să nu mai pătrundă în cameră;

– indicat este ca bebeluşului să i se facă baie de câteva ori pe zi;

– pe lângă consumul de apă nu uitaţi să completaţi porţia de lichide cu suc de fructe natural sau ceai;

– laptele nu trebuie exclus din alimentaţia zilnică;

– nu-i daţi îngheţată – pericolul de a răci este destul de mare;

– nu mergeţi la plimbare decât în intervalul 07.00-10.30 şi 18.30-21.30;

– nu-l lăsaţi în bătaia directă a razelor soarelui;

– nu îl îmbrăcaţi cu haine de culoare închisă sau din material sintetic;

– nu uitaţi de crema de protecţie solară. Aceasta va trebui aleasă cu factorul de protecţie minim 50;

– în casă, lăsaţi-l îmbrăcat sumar sau mergeţi pe varianta “în pielea goală”;

– schimbaţi-i cât mai des pampersul deoarece riscul de eritem fesier este destul de mare;

– nu îi daţi să consume dintr-o dată o cantitate prea mare de apă pentru că pot apărea scaune diareice;

– nu daţi drumul la aerul condiţionat indiferent de temperatura camerei deoarece riscaţi să se îmbolnăvească;

– optaţi pentru vacanţele la munte, fiind mult mai răcoare, comparativ cu cele de la mare unde riscul insolaţiilor este crescut, precum şi al îmbolnăvirii.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here