Cross antidrog în Parcul Central

329

crossCu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri ce se sărbătoreşte pe 26 iunie, Centrul pentru Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj organizează astăzi în Parcul Central din Municipiul Târgu-Jiu un cross.

Acesta va debuta la orele 10:00, iar numărul participanţilor va fi de circa douăzeci de persoane. „Cross-ul se va intitula Mesajul Meu Antidrog şi la el vor participa studenţi de la Universitatea Constantin Brâncuşi şi membrii ai Clubului Sportiv Pandurii”, a declarat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul CPECA Gorj. Tinerii participanţi au vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani. Ocupanţii primelor trei locuri ai acestui cross vor fi premiaţi cu şepci şi tricouri personalizate cu titulatura cross-ului. Pentru achiziţionarea acestor premii simbolice, CPECA a fost ajutat cu sponsorizări.

Totuşi, criza şi-a găsit locul şi în această manifestare anuală antidrog. Şoşoi recunoaşte că anul trecut, activităţile au fost mai diversificate, iar premiile mai consistente. „Lipsa fondurilor ne-a făcut ca organizarea din acest an să fie mai redusă, dar sperăm că participanţii înţeleg acest lucru”, a menţionat coordonatorul CPECA Gorj.

Pliante pentru interesaţi

Tot cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, CPECA Gorj, alături de Direcţia de Sănătate Publică Gorj vor instala un cort, menit a avea destinaţia de punct de informare pentru cei care doresc să afle mai multe despre cum se pot proteja de droguri, dar şi cum îi pot ajuta pe cei care au căzut pradă dependenţei. „Cetăţenii de orice categorie de vârstă sunt aşteptaţi aici pentru a fi consiliaţi şi a primi pliante referitoare la discuţiile antidrog. Cortul va fi amplasat tot în Parcul Central”, a mai spus Laurenţiu Şoşoi.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here